Conform site-urilor de specialitate, cele mai ieftine zboruri Last-Minute sunt spre destinaţii din Spania. Astfel, cu preţuri de 24, respectiv 26 de euro, o persoană poate călători dus-întors spre Barcelona şi Madrid în perioada 30 aprilie - 2 mai 2021.
Cea mai scumpă destinaţie, pentru aceeaşi perioadă, este Sydney, Australia. Un bilet costă aproape 3000 de euro, iar zborul durează 30 de ore, având două escale.
"Nu sunt chiar ieftine biletele de avion şi nici nu cred că ne vom mai întâlni cu preţuri ca cele dinainte de pandemie. Nu ne vom mai întâlni cu preţuri de 5-10 euro pe bilet, şi oricum erau nerealiste acele preţuri.
Cheltuielile pentru o oră de zbor, cu tot cu taxele aeroportuare, ajung între 6500 şi 8500 de euro. Împărţit la cel puţin 100 de pasageri, cât încap într-un avion, înseamnă între 65 şi euro pentru o oră de zbor, într-un singur sens. Ăsta e un preţ corect. Dacă se plăteşte un preţ de genul ăsta, ştii că este corect. Ce este sub acest preţ, este marketing, iar ce este mult peste este profit prea mare, nejustificat", a explicat Carmen Pavel pentru DC NEWS.
VEZI ŞI Pănâ când călătorim în Europa cu certificatul UE COVID-19
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema