FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
În luna septembrie 2021, acest indice a crescut până la 130 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna septembrie 2011, cu 1,2% peste nivelul înregistrat în luna august a acestui an şi cu 32,8% mai mare decât în luna septembrie 2020. În ultimul an preţul materiilor prime agricole a crescut semnificativ ca urmare a unor recolte mai mici dar şi a cererii mari venită din China.
Creștere stimulată de avansul prețurilor la cereale
Creşterea din ultima lună a fost stimulată în primul rând de avansul preţurilor la cereale, care au înregistrat o creştere de 2% comparativ cu luna august.
În interiorul acestei categorii, preţurile la grâu au fost în frunte, cu un avans de 4% comparativ cu luna august şi un avans de 41% comparativ cu luna septembrie a anului trecut, din cauza unor disponibilităţi limitate la export pe fondul cererii puternice.
'Grâul va fi în centrul atenţiei în săptămânile următoare'
'În rândul cerealelor importante, grâul va fi în centrul atenţiei în săptămânile următoare în condiţiile în care cererea trebuie să fie testată în raport cu creşterea rapidă a preţurilor', a declarat economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian.
De asemenea, preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 1,7% în luna septembrie comparativ cu luna august şi cu aproximativ 60% în ritm anual, în principal ca urmare a majorării cotaţiilor la uleiul de palmier, în contextul unei cereri robuste de importuri la nivel global şi a îngrijorărilor cu privire la posibilitate ca deficitul de mână de lucru să afecteze producţia în Malaezia.
Noi estimări cu privire la producția mondială de cereale în 2021
Tot joi, FAO a dat publicităţii şi un set de noi estimări cu privire la producţia mondială de cereale în 2021, prognozând un maxim istoric de 2,800 miliarde de tone.
Cu toate acestea FAO estimează că producţia va fi inferioară consumului global, care va fi unul de 2,811 miliarde tone, în condiţiile în care FAO şi-a majorat estimările privind cantităţile de grâu ce vor fi utilizate ca nutreţ pentru animale. FAO se aşteaptă în prezent ca o cantitate de 776,7 milioane de tone de grâu să fie recoltate în 2021, în condiţiile în care producţiile mai mari din Europa de Est şi Australia au compensat diminuarea producţiei în Canada şi Federaţia Rusia, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"