Naty Badea nu s-a referit la cineva anume, dar a spus însă cum ar trebui să fie președintele României.
„Să fie un bun român. Să iubească această țară. Mi se pare că aici suntem deficitari. Nu știu cum nu reușim să ne iubim țara atât de mult încât să o punem mai presus de orice alte interese.
Știu că acum vorbesc ca în cărțile de istorie sau în povești. Dar cred că iubirea de țară este un lucru esențial. Ideea de a aparține unei țări este un lucru de mândrie. Cred că am pierdut acest lucru, din păcate, și se simte foarte mult în social", a spus Naty Badea la un interviu acordat DCNews.
Pe 10 noiembrie, în România, vor avea loc alegeri prezidenţiale. Mandatul şefului statului este de cinci ani. Preşedintele României este ales „prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile legii”.
Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea de voturi, va fi organizat al doilea tur de scrutin pe 24 noiembrie, la care participă primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară