Primărița PSD din comuna bihoreană Căbești, Corina Ene, va face parte din delegația PSD care va participa la negocierile de la Palatul Cotroceni, informează Știrile Transilvaniei. Aceasta face parte din rândul edililor din țară care nu au primit niciun leu la împărțirea a miliardului de euro din Fondul de Rezervă de către premierul Cîțu.
Din aceeași delegație va face parte președintele PSD Marcel Ciolacu, secretarul general Paul Stănescu și alți doi edili care se vor alătura lui Ene: Corneliu Ştefan – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa și Ionuţ Pucheanu – primarul Galaţiului.
Aleșii locali sunt reprezentanții edililor nemulțumiți de împărțirea banilor din Fondul de Rezervă de guvernul demis Cîțu. Dacă municipiul Galaţi şi comuna Căbeşti au primit zero lei, la CJ Dâmboviţa s-a vărsat în cont puţin peste un milion de lei – sumă mult mai mică decât consiliile judeţene controlate de PNL şi UDMR.
Negocierile se duc în partide
Consultantul politic Cozmin Gușă atrage atenția că, în weekendul premergător consultărilor de la Palatul Cotroceni, negocierile se duc în partide, nu între partide!
”Vine o perioadă sumbră. (...) Deocamdată negocierile se duc în partide, e important de reținut asta. Negocierile nu sunt între partide, nu sunt nici cu Klaus Iohannis, negocierile sunt în interiorul partidelor. Fiecare dintre aceste partide reconstruiește strategiile. Dacă e să încep cu liberalii, președintele Iohannis a înțeles greu, după mai multe zile, că dacă mai insistă cu Cîțu, care e săgeata lui, n-o să mai aibă deloc putere. L-au pus în colț pe Iohannis, ca la box. La box cel mai periculos loc este colțul ringului. Dacă o ia în stânga îi vine un croșeu de dreapta, dacă se duce în dreapta îi vine un uppercut prin stânga. La revedere e varianta cu Cîțu!
Ca să nu îl jignească pe Cîțu că va fi alt prim-ministru sau alt reprezentant al PNL în funcția de prim-ministru, este posibil ca Iohannis să ajungă în postura chiar de a ceda postul de prim-ministru altui partid, probabil către USR, dacă merge pe varianta de coaliție, care la rândul lor vor ceda ministere, iar probabil Cîțu va ajunge într-o postură de vice-prim-ministru. Asta nu va da limite guvernării, pentru că așa cum nu a avut soluții până acum guvernarea PNL, USR, UDMR, e puțin probabil să aibă în continuare. Oamenii vor fi tot ăia”, a explicat în direct, la România TV, analistul politic Cozmin Gușă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"