Retailerul de modă Primark, cel mai important nume mare care lipsea de pe piaţa locală de profil, îşi pregăteşte intrarea în România, urmând a deschide primul magazin în 2022, au declarat pentru Ziarul Financiar surse din piaţă.
„Analizăm constant oportunităţile pentru expansiunea viitoare a Primark, dar nu comentăm speculaţiile privind unde vom merge cu următoarele magazine“, spune Ruth Doyle, corporate communications manager în cadrul Primark.
Decizia grupului irlandez de a intra pe piaţa din România vine în contextul în care în ultimii doi ani pieţele din regiunea Europei Centrale şi de Est au intrat pe radarul companiei. Grupul irlandez este prezent pe 14 pieţe din lume, majoritatea din Europa, cu un total de circa 400 de magazine. În regiune, Primark are unităţi în Slovenia, Polonia şi, mai nou, Cehia.
Primark va intra pe segmentul preţurilor mici, urmând a deschide magazine pe suprafaţă foarte mare, de până la 5.000 mp, cât un hipermarket, cu 30-40 de case de marcat şi alte câteva zeci de cabine de probă.
Stefanel, primul retailer străin din România
Grupul italian Stefanel a venit în România în 1991, fiind primul reper occidental în modă la Bucureşti după anii comunismului. Acum, afacerea va fi preluată de OVS, un retailer italian cu preţuri mai reduse, controlat de Italian Tamburi Investment Partners.
50 de angajaţi din cele zece magazine Stefanel din România vor fi afectaţi, după ce acestea vor fi închise. Reprezentanţii companiei au confirmat telefonic informaţia pentru profit.ro, dar nu au oferit şi detalii suplimentare.
Stefanel a acumulat datorii uriaşe la nivel global în ultimii zece ani, de aproximativ 170 de milioane de euro, pe fondul competiţiei cu firmele noi de îmbrăcăminte. Brandul a fost cumpărat de OVS în luna ianuarie, pentru suma de 3,2 milioane de euro, după zeci de ani de funcţionare. Amintim că Stefanel a început în 1959, ca o afacere de familie.
Vezi și: Se deschide PRIMUL Zara Home din regiunea de nord-est. Toate DETALIILE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță