Printul Harry, prima ieșire la bar, cu fiul lui
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Botez Archie
Botez Archie
Prințul Harry și Meghan Markle și-au scos fiul, pe micuțul Archie, la bar, acum câteva săptămâni.

Prințul Harry al Marii Britanii și soția sa, ducesa Meghan de Sussex, au petrecut o seară alături de fiul lor, Archie, în vârstă de 5 luni, într-un bar din apropierea locuinței lor, situată în Windsor, potrivit tmz.com, citează Mediafax.

Ducii de Sussex au ales, în urmă cu câteva săptămâni, să petreacă o duminică liniștită alături de bebelușul lor în barul The Rose & Crown din Windsor, Marea Britanie, nu foarte departe de Frogmore Cottage, locuința lor, potrivit unor fotografii obținute de platforma tmz.com.

Harry l-a adus pe Archie adormit într-o scoică auto, acoperit cu o păturică, iar Meghan avea cu ea o geantă cu lucruri de bebeluș.

Familia prințului a rămas aproximativ două ore în acel bar, iar Archie a fost foarte liniștit, inclusiv când mama sa i-a schimbat scutecul.

Prima ieșire neoficială

Surse au declarat pentru tmz.com că prințul și ducesa au fost tratați ca niște clienți obișnuiți. Totuși, cei trei erau însoțiți de gărzi de corp, dar și de doi ofițeri de poliție.

Aceasta a fost prima ieșire neoficială a micului Archie de la nașterea sa. Copilul a mai putut fi văzut în public în iulie, la un meci de polo în interes caritabil la care au participat părinții săi și ducii William și Catherine de Cambridge, alături de copiii lor.

Prinţul Harry, în vârstă de 35 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relație de doi ani. Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul lor copil, s-a născut pe 6 mai. Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel