Prinţul Harry şi Prima Doamnă a SUA Jill Biden au adus luni un omagiu răniţilor de război americani în cursul unei ceremonii virtuale pentru Warrior Games, o competiţie sportivă organizată pentru soldaţii răniţi, anulată anul acesta din cauza pandemiei de COVID -19, relatează Agerpres, citând AFP.
Warrior Games m-au inspirat să creez Invictus Games, o competiţie similară organizată pentru prima dată la Londra în 2014, a menţionat ducele de Sussex, care a participat la misiuni în armata britanică în Afganistan.
Aceste jocuri sunt importante, a spus Prinţul Harry, care a vorbit din California unde s-a stabilit împreună cu soţia sa Meghan Markle.
Regretând că anul acesta nu-i poate susţine pe concurenţii de la Warrior Games în Orlando, Florida, el a reamintit că această competiţie a fost menită să aibă grijă de sănătatea fizică, dar şi mentală a celor care s-au sacrificat atât de mult.
Soţia preşedintelui Joe Biden l-a salutat pe Prinţul Harry, amintind că a asistat la primele Jocuri Invictus alături de el, după care a evocat atacurile din 11 septembrie care au dus la războiul din Afganistan. Jill Biden a salutat de asemenea curajul, sacrificiul şi rezistenţa soldaţilor răniţi sau cu dizabilităţi care s-au antrenat luni de zile pentru a participa la această competiţie paralimpică anulată în ultimul moment.
Joe Biden se va adresa pe 21 septembrie în faţa Adunării Generale a ONU
Preşedintele SUA Joe Biden se va adresa pe 21 septembrie în faţa Adunării Generale a ONU la New York, a anunţat luni Casa Albă într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Reuniunea, care a avut loc în principal pe ecrane interpuse anul trecut din cauza pandemiei, se desfăşoară de data aceasta într-un format hibrid care combină intervenţiile în persoană şi la distanţă. Aproximativ 100 de şefi de stat şi de guvern şi-au anunţat intenţia de a veni la New York, conform unei liste provizorii de participanţi.
Au fost impuse condiţii stricte, cu o prezenţă pentru fiecare delegaţie la sediul ONU limitată la şapte persoane şi la patru persoane pe delegaţie în amfiteatrul Adunării Generale. Este necesară vaccinarea anti-Covid sau testul negativ. Joe Biden, aflat după o retragere haotică din Afganistan care i-a deranjat foarte mult şi pe unii dintre aliaţii Statelor Unite, va lansa astfel o serie de mai multe întâlniri diplomatice.
Pe 24 septembrie, Joe Biden îi va primi la Casa Albă pe premierii din Australia, India şi Japonia. El intenţionează astfel să reia Dialogul de securitate cvadrilateral, un format pe care Washingtonul doreşte să se bazeze în faţa marilor ambiţii ale Chinei în zona Indo-Pacific, notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile