Prințul moștenitor al Bahrainului participă în studiul vaccinului anti-COVID
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Prințul moștenitor al Bahrainului, Salman bin Hamad, participă la a treia fază a studiilor vaccinului COVID-19.

Prințul moștenitor al Bahrainului, Salman bin Hamad, a participat miercuri la a treia fază a studiilor vaccinului COVID-19 aflată în desfășurare în regat, transmite ArabNews. Studiile clinice se desfășoară în colaborare cu G42 Healthcare, cu sediul în Abu-Dhabi, utilizând un vaccin dezvoltat de firma farmaceutică chineză Sinopharm CNBG, al șaselea cel mai mare producător de vaccinuri din lume.

„Astăzi am avut privilegiul să stau împreună cu voluntarii noștri, fiecare dintre ei hotărât să joace rolul lor în a lucra pentru a-i proteja pe ceilalți, nu doar acasă în regatul nostru, ci chiar pe tot globul. Această criză globală necesită un răspuns. În Bahrain suntem mândri să spunem că am făcut un pas înainte și ne-am asumat responsabilitatea, mai întâi în partajarea tratamentului și testarea celor mai bune practici, iar acum în sprijinul testării și dezvoltării în condiții de siguranță a vaccinului.”, a spus prințul moștenitor.

Până la 6.000 de voluntari vor participa la testele din Bahrain, selectați dintre cei care îndeplinesc criteriile medicale necesare. Studiul implică administrarea unui vaccin voluntarilor selectați pentru a studia eficacitatea producției de anticorpi și protecția acestuia împotriva virusului.




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel