"Avem două programe foarte clare și voi spune în Parlament că sunt gata să susțin orice partid care zice că facem acest două lucruri, unul pentru oamenii care nu au venituri cu care să poată trece peste criză și al doilea pentru firmele care nu supraviețuiesc crizei. Eu așa cred că trebui să trecem peste criză, nu să-i lăsăm pe unii în spate să moară. Cred că în acest moment noi, în Parlament, trebuie să ajutăm, oamenii bogați se descurcă, firmele mari se descurcă, hai să îi ajutăm pe cei mai amărâți ca venituri și firmele mai mici.
Acesta e mare program. Și mai e ceva, baza de la care pornim este că noi suntem pro-activitate, pro-deschidere. Nu vom vota niciodată să închidem România de tot. Nu cred că acea perioadă ne-a ajutat cu ceva, cele două luni.", a declarat Victor Ponta în interviurile DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat