„În cauza mediatizată prin comunicatele 1056 din 13 noiembrie 2017, 1110 din 21 noiembrie 2017 și 72 din 17 ianuarie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, pentru următoarele infracțiuni, săvârșite în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,
- instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în forma participației improprii.
În cauză s-a dispus punerea mișcare a acțiunii penale și față de alte persoane care la data faptelor erau funcționari în cadrul Consiliului județean Teleorman și față de administratori/reprezentanți ai firmei SC Tel Drum SA și ai altor societăți comerciale, pentru infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la abuz în serviciu și evaziune fiscală”, a transmis oficial DNA, într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat