Prof dr Cristian Gheorghe: Prevenția în cancerul colorectal, la Academia de Sănătate
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Dana Lascu
WhatsApp
Prof Dr Cristian Gheorghe, invitat la Academia de Sănătate. Foto: DC Medical
Prof Dr Cristian Gheorghe, invitat la Academia de Sănătate. Foto: DC Medical
Prof dr Cristian Gheorghe, medic primar gastroenterologie, va vorbi în ediția de luni, 1 iulie 2019, a emisiunii Academia de Sănătate, despre prevenția în cancerul colorectal. În emisiunea care va fi transmisă de la ora 11.00, simultan, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical, vom afla cum se face prevenția primară – cea care presupune un anumit tip de alimentație și renunțarea la obiceiuri nocive – dar și de prevenția dusă la un alt nivel, printr-un program național cu finanțare europeană.

Prof dr Cristian Gheorghe este medic primar gastroenterologie, doctor în științe medicale, șeful secției Gastroenterologie 1 de la Centrul de Gastroenterologie și Hepatologie al Institutului Clinic Fundeni și profesor universitar la Universitatea de Medicină „Carol Davila", unde este și conducător de doctorat la Școala Doctorală. CV-ul său îl puteți consulta AICI

Invitat la emisiunea Academia de Sănătate, ediția de luni, 1 iulie 2019, reputatul specialist va explica cum se face prevenția în cancerul colorectal. Vorbim atât de prevenția primară, cât și de prevenția dusă la un alt nivel, printr-un program național cu finanțare europeană.

Cum se poate câștiga lupta cu cancerul

Academicianul Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate, și invitatul său, prof dr Cristian Gheorghe, cred că lupta cu cancerul poate fi câștigată. Asta pentru că medicina modernă a făcut numeroase progrese, pornind de la prevenție, investigații medicale, diagnostic și tratament.

„Poate fi câștigată în final cu condiția să acordăm toată atenția progreselor pe care le-a făcut medicina în ultima vreme. Vorbind de cancerul colorectal, aceste progrese sunt semnificative și în ce privește tratamentul, în ziua de azi tratăm cu succes cancer colorectal metastatic, și reușim să obținem supraviețuiri îndelungate. Totuși, cum se știe de fapt și cum s-a spus de multe ori până acum, cel mai bun mijloc de tratament este prevenția și în măsura în care reușim să împiedicăm apariția cancerului și să prevenim această maladie teribilă, șansele de a câștiga lupta cu ea sunt evident mai mari", a arătat academicianul Irinel Popescu.

Dacă până acum s-a vorbit mult de educarea populației și de prevenția primară – cea care presupune trecerea la o alimentație sănătoasă și renunțarea la anumite obiceiuri extrem de nocive pentru organism, cei doi specialiști vor vorbi și despre prevenția dusă la un alt nivel: printr-un program național, finanțat din fonduri europene, al cărui coordonator este profesorul dr. Cristian Gheorghe.

Emisiunea, care va fi transmisă de la ora 11.00, simultan, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical, va putea fi ulterior văzută și aici.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel