Prof Dr Sarah Ferber, centre medicale de top mondial la Academia de Sănătate
Autor: Dana Lascu pe 13 ian, 03:59 | Academia de Sanatate
Exclusiv

Prof dr Sarah Ferber

Prof dr Sarah Ferber vine la Academia de Sănătate, emisiune transmisă pe DC News și DC Medical de la ora 11.00, pentru a ne explica cum funcționează unul dintre cele mai bune 10 centre medicale din lume și cum poate el să se autofinanțeze complet, ba chiar să facă profit.

Plecată din România de la vârsta de 6 ani, Prof dr Sarah Ferber este șeful Departamentului de Cercetare Endocrină la Sheba Medical Center din Tel Aviv și profesor universitar la Facultatea de Medicină din același oraș. Centrul Medical Sheba este unul dintre cele mai mari și mai prestigioase institute medicale nu doar din Israel, ci și din lume, fiind nominalizat în 2019 de o prestigioasă publicație americană în top 10 cele mai bune centre de cercetare și tratament la nivel mondial.

„Din discuția cu doamna profesor Ferber aș vrea să despindem câteva lucruri care să fie utile, poate și la nivel individual, celor care urmăresc emisiunea. Va fi vorba despre organizarea unui sistem de sănătate performant, și a combinației dintre un sistem de sănătate cu sistemul academic, universitar, dar și cu cel de cercetare, o combinație extrem de reușită în care Israelul aș spune că este lider, și din care se poate învăța foarte bine cum se combină cele trei componente și cum din combinația lor rezultă un centru medical de vârf, clasificat de altfel de revista Newsweek printre primele 10 din lume. Este cea mai mare unitate medicală din Orientul Mijlociu, de altfel. Acest centru nu doar că se poate finanța singur, fără să ceară în permanent fonduri suplimentare, așa cum se întâmplă în multe sisteme de sănătate, în care unitățile publice mereu luptă să obțină fonduri de la Guvern și așa mai departe, dar el chiar produce resurse, și cu ajutorul acestora merge mai departe. Introduce lucruri noi, reușește să facă o medicină de vârf, o medicină care atrage, datorită căreia în unitatea medicală Sheba se face cu adevărat turism medical", a explicat academician dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii

Emisiunea Academia de Sănătate va fi transmisă luni, 13 ianuarie, de la ora 11.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical.

Te-ar putea interesa și ....
Academia de Sanatate Vezi toate articolele
Crossuri parteneri