Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, reales Rector al ASE
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Prof. univ. dr. Nicolae Istudor a întrunit majoritatea covârșitoare a voturilor alegătorilor pentru funcţia de Rector al Academiei de Studii Economice din București pentru perioada 2020-2024.

Marți, 25 februarie, a.c., comunitatea universitară a Academiei de Studii Economice din București și-a votat Rectorul pentru perioada 2020-2024. Pentru această funcție a fost depusă o singură candidatură, aceea a prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul în exercițiu al universității, aflat la finalul primului său mandat, după alți 12 ani de prezență activă în top managementul ASE.


Conform Procesului verbal al Biroului electoral al ASE, din numărul total de 844 de persoane cu drept de vot s-au prezentat la urne 757, respectiv 89,7%. Numărul de voturi în favoarea candidaturii prof. univ. dr. Nicolae Istudor este de 681, reprezentând 90% dintre voturile exprimate. Necesarul de voturi pentru obținerea majorității era de 380.


Rezultatul urmează a fi validat de către Senatul Universitar al ASE în ședința sa din 2 martie, a.c., după care va fi înaintat Ministerului Educației și Cercetării pentru emiterea Ordinului de Ministru de confirmare a prof. univ. dr. Nicolae Istudor în funcția de Rector al Academiei de Studii Economice din București pentru perioada 2020-2024.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel