În săptămâna 12 – 19 octombrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în jumătatea estică a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, la munte și local în cele centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
În perioada 19 – 26 octombrie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu o tendință ușor deficitară, local, în sud- vest.
În perioada 26 octombrie – 02 noiembrie, temperaturile medii ale aerului se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi ușor deficitar în regiunile vestice, sud-vestice și local în centru și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână.
În săptămâna 2 – 9 noiembrie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil ușor deficitare în regiunile sudice, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică