Programul de învățământ militar preuniversitar, adaptat la măsurile anti COVID-19
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Programul de învățământ militar preuniversitar, adaptat la măsurile anti COVID-19  /  Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Programul de învățământ militar preuniversitar, adaptat la măsurile anti COVID-19 / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
În conformitate cu măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 adoptate la nivel național, programul de învățământ al elevilor din sistemul de învățământ militar preuniversitar va fi adaptat, în vederea reducerii deplasărilor.

Ca urmare a unor noi măsuri de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, programul din sistemul de învățământ militar preuniversitar va fi adaptat noilor cerințe.

Astfel, elevii (mai puțin cei din anii terminali) din învățământul preuniversitar beneficiază de vacanță de primăvară în perioada 2 aprilie – 4 mai, urmând să își reia cursurile în perioada 5 mai – 25 iunie.

Elevii claselor a XII-a beneficiază de vacanța de primăvară în perioada 2 - 11 aprilie, după care își reiau cursurile, în format on-line de la domiciliu, în perioada 12 - 29 aprilie, urmând a beneficia de vacanța de Paște în perioada 30 aprilie – 9 mai. Aceștia își vor relua cursurile, în format față-în-față, în perioada 10 mai – 4 iunie.

Direcția medicală a MApN monitorizează evoluția situației epidemiologice în unitățile de învățământ preuniversitar din Ministerul Apărării Naționale și coordonează activitățile de testare de tip RT PCR a elevilor la întoarcerea acestora din vacanță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel