Programul TEZAUR continuă şi în luna noiembrie. Care sunt dobânzile
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Românii pot subscrie începând de marţi, 17 noiembrie 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani. 

Perioada de subscriere se va încheia pe data de 14 decembrie 2020. Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă pentru români, având în vedere că veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile.

Rata dobânzii este de 3,5% - 1 an, 3,75% - 2 ani, 4,00% - 3 ani, fără plafon individual de subscriere.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

- de la unităţile Trezoreriei Statului în perioada 17 noiembrie - 11 decembrie 2020;
- de la unităţile C.N. Poşta Română în perioada 17 noiembrie - 10 decembrie 2020 în mediul urban şi în perioada 17 noiembrie - 12 decembrie 2020 în mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel