Concret, este vorba despre abuzuri precum cel al pensionarului care a primit o pensie calculată greşit şi care a fost executat silit.
"Astăzi, plenul Camerei Deputaților a adoptat fără niciun vot împotrivă proiectul de lege inițiat de mine, prin care executarea silita a unui pensionar care a primit o pensie calculata greșit ca urmare a modificării de 67 de ori a legii pensiilor sa nu mai fie posibilă.
Verificând cum a fost posibil, am constatat că, la acea vreme modificările făcute la legea pensiilor fuseseră publicate în 67 de monitoare oficiale diferite, astfel încât funcționarilor care au calculat pensia le-a fost imposibil sa aplice riguros legea. Începând cu 1 ianuarie 2022 se va republica în forma integrata, la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare. Până atunci, se aplică dispoziții tranzitorii de asanare a legislației.", a scris Robert Cazanciuc pe Facebook.
"Un bun cetăţean trebuie să ştie legea. Dar realitatea obiectivă este..."
"Se presupune că un bun cetățean trebuie să știe legea. Realitatea obiectivă este că România a depășit numărul de 15.000 de acte normative din legislația primară. Dintre actele normative adoptate frecvent, un număr semnificativ modifică ori abrogă acte normative primare, cu prețul instabilității legislative accentuate. Am susținut mereu că statul român are obligația de a face cunoscută și accesibilă LEGEA tuturor beneficiarilor săi, asigurând astfel înțelegerea normei ca prima premisă a aplicării corecte și a prevenirii încălcării legii.Legea are consecinţe asupra vieţilor noastre, asupra sănătăţii, economiei, locurilor de muncă, veniturilor, justiției și speranţei de viaţă în ultimă instanţă.
De aceea, sunt bucuros că proiectul trimis astăzi spre promulgare va conduce la simplificarea legislației și sistematizarea ei clară și tototdată la educarea populației în spiritul legilor. Sunt convins că un sistem de drept simplificat, clar, predictibil și aplicabil unitar ne va ajuta să depășim criza de încredere în instituții și lege.
Le mulțumesc tuturor celor care au susținut acest proiect de lege, începând cu profesioniști ai dreptului, magistrați, decidenți și mai ales membri ai Parlamentului Românei din legislatura 2016-2020.", a mai scris preşedintele Senatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- PSD - PNL, candidați separați la Primăria Capitalei. Bogdan Chirieac: Arată limitele coaliției. Ne întoarcem în timp
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană