Protest în Parlamentul European. Liderii de grupuri din PE refuză să stabilească o dată pentru ratificarea acordului comercial post-Brexit
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Protest în Parlamentul European. Liderii de grupuri din PE refuză să stabilească o dată pentru ratificarea acordului comercial post-Brexit
Protest în Parlamentul European. Liderii de grupuri din PE refuză să stabilească o dată pentru ratificarea acordului comercial post-Brexit
Parlamentul European a refuzat joi să stabilească o dată pentru votul său asupra acordului comercial post-Brexit, în semn de protest faţă de ceea ce Uniunea Europeană percepe drept o schimbare unilaterală de către Marea Britanie a aranjamentelor privind Irlanda de Nord, relatează Reuters.

Se aştepta ca liderii de grupuri din PE să stabilească în şedinţa de joi a Conferinţei preşedinţilor data de 24 martie pentru votul asupra acordului comercial post-Brexit. Totuşi, ei au refuzat să facă acest lucru după ce guvernul britanic a extins unilateral perioada de graţie pentru controale asupra importurilor alimentare în Irlanda de Nord, o decizie despre care Bruxellesul susţine că încalcă termenii acordului de divorţ.

Parlamentul European mai are timp până la sfârşitul lui aprilie să ratifice acordul comercial. Dacă nu va face acest lucru, iar aplicarea provizorie a acordului nu va fi prelungită, acordul comercial va înceta să se aplice, lăsând Regatul Unit şi UE să aibă relaţii comerciale în termenii reglementaţi de Organizaţia Mondială a Comerţului. 'Suntem gata să folosim această armă dură', a declarat Bernd Lange, preşedintele comisiei PE pentru comerţ internaţional (INTA), pentru Reuters.

'Este lucru pe care îl vom face în ultimă instanţă. Ceea ce dorim cu adevărat este o detensionare a situaţiei', a adăugat el. Termenul-limită a fost anterior prelungit de la sfârşitul lui februarie la solicitarea UE, pentru a permite traducerea acordului comercial în toate cele 24 de limbi ale UE.

Comisia Europeană a anunţat miercuri că va răspunde cu mijloacele legale prevăzute de acordul de Brexit şi acordul comercial la ceea a catalogat drept a doua ameninţare britanică de a încălca dreptul internaţional. Regatul Unit a recunoscut în septembrie anul trecut că va încălca dreptul internaţional ignorând unele părţi ale acordului de retragere semnat în ianuarie 2020, când a părăsit oficial UE.

Totuşi, a renunţat la unele clauze contencioase în decembrie, cu două săptămâni înainte ca cele două părţi să ajungă la o înţelegere privind acordul comercial. Primul pas ar fi trimiterea către Londra a unei scrisori de punere în întârziere, urmată de un aviz motivat şi în cele din urmă de trimiterea în faţa Curţii de Justiţie a UE. CE a trimis o astfel de scrisoare de punere în întârziere cu prilejul disputei precedente din octombrie.

Guvernul britanic a dat asigurări joi că nu a încălcat tratatul de Brexit încheiat cu UE prelungind unilateral o măsură specifică privind Irlanda de Nord menită să faciliteze schimburile comerciale. 'Aceste tipuri de măsuri operaţionale au numeroase precedente şi sunt curente în alte acordurile comerciale internaţionale', a declarat un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson, potrivit AFP. Ele 'sunt perfect în concordanţă cu intenţia noastră de a ne achita cu bună credinţă de obligaţiile noastre prevăzute în protocolul nord-irlandez', a adăugat el.

Guvernul britanic a decis miercuri să prelungească până la 1 octombrie perioada de graţie pentru controalele controversate asupra produselor agroalimentare între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, prevăzute pentru a le permite întreprinderilor să se adapteze la noile dispoziţii post-Brexit. Este vorba despre o măsură 'temporară' menită să evite perturbări majore 'în cadrul unei aplicări pragmatice şi proporţionale a protocolului nord-irlandez', a subliniat într-o declaraţie scrisă către Parlament secretarul de stat pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel