PROTEST peste Orban. A fost BRUIAT. ”SĂ VĂ FIE RUȘINE. OPRIȚI LEGEA!”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Ludovic Orban ținea, joi, la prânz, o conferință de presă. Abia a putut să vorbească pentru că, pe fundal, se auzeau scandările unor protestatari.

”Să vă fie rușine! Opriți legea!”, a spus unul dintre protestatari. De asemenea, oamenii strigă: ”trădătorii”. ”Fără dictatură!”, mai zic protestatarii către Ludovic Orban. Sunt în jur de 15 oameni care protestează la adresa premierului.

Amintim că Ludovic Orban va participa la plenul Senatului, în jurul orei 12.00, în care se va dezbate proiectul privind carantinarea şi izolarea pentru a susţine acest act normativ.

Dezbatere joi

Plenul Senatului va dezbate joi proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea, a declarat preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Cazanciuc a menţionat că se face o trecere în revistă a articolelor proiectului de lege, aşa cum au fost discutate în cadrul Comisiei juridice miercuri, o primă lectură de principiu.

"Urmează (...) o citire tehnică de către stafful comisiei şi probabil în această seară, când va fi gata, o să dăm un vot pe raportul Comisiei juridice, în aşa fel încât mâine să poată fi înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului, care va avea loc la ora 10, 12, o să stabilim de comun acord cu ceilalţi colegi, dar mâine în mod cert o să avem vot în plenul Senatului", a afirmat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel