„Marșul împotriva ingratitudinii guvernanților este o acțiune desfășurată cu numărul maxim de participanți permis de lege, ea exprimând participarea simbolică a celor cca. 12.000 de semnatari ai Protestului pentru susținerea respectării drepturilor legale și morale ale lucrătorilor din sănătate.
Acest protest continuu organizat de Federația „Solidaritatea Sanitară” include, alături de manifestările în stradă, următoarele forme de acțiune:
Exprimarea publică a nemulțumirii față de indiferența Guvernului și pentru susținerea revendicărilor. Aproape 12.000 de lucrători au aderat deja în mod public la lista susținătorilor.
Transmiterea solicitărilor de onorare a revendicărilor din partea fiecăruia dintre cei aproape 12.000 de semnatari către fiecare parlamentar din județul semnatarului, către Guvern, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și partidele politice aflate la guvernare.
Întâlnirile organizate de sindicatele Solidaritatea Sanitară cu toți parlamentarii din fiecare județ, aflate în curs de desfășurare.
Acțiunile și formele de protest organizate de Federația „Solidaritatea Sanitară” exprimă nemulțumirile îndreptățite și așteptările legale și firești ale profesioniștilor din sănătate, ele constituind totodată o încercare de a evita apariția protestelor spontane, care s-ar putea produce în momentul adoptării legi bugetului de stat în Parlament.
Revendicările conțin solicitările de introducere a unor măsuri de protecție a lucrătorilor din sănătate, cei 93 de profesioniști decedați până acum la datorie și faptul că doar cca. 42% dintre lucrători au fost vaccinați dovedind cu prisosință necesitatea unor intervenții eficiente”, transmite, miercuri, Federația „Solidaritatea Sanitară”.
„Totodată, revendicările au în vedere eliminarea costului social al unei economii infime (cca. 0,19% din total buget) vizată prin tăierea drepturilor salariale legale ale lucrătorilor din sănătate. Această economie costisitoare (din punct de vedere social) a fost prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 226/2020, ea vizând tăierea unui drept salarial (dreptul la creșterea salariului de bază pentru cca. 35% dintre lucrătorii din sectorul public de sănătate; din care cca. 71% sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19) scadent în anul 2021.
Alături de acordarea altor drepturi legale, revendicările vizează și introducerea unor forme de recunoaștere a eforturilor și sacrificiilor lucrătorilor din sănătate.
Protestele sunt cauzate și de refuzul dialogului social ce caracterizează actualul Guvern. Experiența ultimului an a demonstrat că „lipsa dialogului social naște monștri”, perturbările generate de adoptarea unor prevederi legale inaplicabile sau aberante accentuând problemele cu care se confruntă profesioniștii din sănătate. Deși dialogul social este o valoare fundamentală a Uniunii Europene iar actuala Putere se declară pro-europeană, faptele contrazic în mod flagrant declarațiile politicienilor”, a conchis Federația „Solidaritatea Sanitară”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile