George Floyd, un bărbat afro-american în vârstă de 46 de ani, s-a mutat în Minessota pentru a fi ”cea mai bună variantă a lui”. A lucrat la paza unui restaurant, unde a devenit cunoscut drept acel om care-ți păzește spatele și este acolo când ai nevoie de el.
”Era un uriaș blând, nu făcea rău nimănui” a spus fratele lui George, pentru CNN. Însă, George Floyd a murit chiar în orașul în care s-a mutat pentru o viață mai bună. În timp ce se încerca arestarea lui, a fost pus la pâmânt și un polițist i-a pus genunchiul pe gât.
Filmarea care a revoltat lumea îl arată pe acesta cerând îndurare pentru că îl doare și nu poate respira, apoi a închis ochii și-n scurt timp a fost declarat mort. Ofițerul în cauză și alți trei care au participat la acțiune au fost concediați, dar sunt anchetați în libertate.
Revolta a scos oamenii în stradă, fiind și manifestări violente. Imaginile sunt traumatizante și au generat o furie mondială.
Proteste ”extrem de periculoase”, spun autoritățile
Sute de persoane au rămas pe străzile din Minneapolis, miercuri seara, la protestul pentru moartea lui George Floyd, scrie CNN.
Demonstrațiile, care au început miercuri, au fost inițial pașnice, dar au devenit „extrem de periculoase”, potrivit guvernului Minnesota, Wal Wal.
"Situația de lângă Lake Street și Hiawatha din Minneapolis a evoluat într-o situație extrem de periculoasă", a spus Walz pe Twitter. "Pentru siguranța tuturor, vă rugăm să părăsiți zona și să permiteți pompierilor și paramedicilor să ajungă la fața locului."
Primarul lui Minneapolis, Jacob Frey, a cerut, miercuri, acuzații penale împotriva ofițerului de poliție care a fost văzut cu genunchiul înfipt în pământ pe gâtul lui Floyd.
2020 came with killer viruses and killer people. We urgently need a vaccine.
.
.
.
.#GeorgeFloyd #justice #icantbreath #georgefloyd #policebrutality #justiceforgeorgefloyd #racism #racisminamerica #racismo #minneapolispolice #minessota #saytheirnames #blacklivesmatter #rip pic.twitter.com/msjzfKuYal— Alejandro Bermejo (@aj_bermejo_v) May 28, 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”