Mai multe persoane care protestau paşnic sâmbătă, la Minsk, împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko au fost arestate, transmite dpa, scrie Agerpres.
Organizaţia pentru drepturile omului Viasna a declarat că cel puţin 15 persoane, în special tineri, au fost imobilizate de forţele de ordine şi transportate la dube ale poliţiei, în prezent aflându-se în arest.
În ultimele două weekenduri, femei care manifestau s-au deplasat în grupuri mici pentru a evita să fie arestate, însă sâmbătă lor li s-au adăugat studenţi, putând astfel să demonstreze în Minsk în grupuri mai mari. Solidaritatea femeilor şi a studenţilor este extinsă şi reprezintă o forţă, a scris lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, pe aplicaţia Telegram.
Lukaşenko, reales președinte
Lukaşenko susţine că a fost reales preşedinte cu 80,1% din voturile exprimate la scrutinul din 9 august, dar rezultatele sunt contestate de opoziţie. De două luni, în fiecare duminică la Minsk se strâng aproximativ 100.000 de manifestanţi, în pofida represaliilor care au dus la arestarea sau la exilarea aproape a tuturor persoanelor aflate în prima linie a opoziţiei.
Forţele de securitate din Belarus au arestat peste 13.000 de persoane în timpul reprimării manifestaţiilor de până acum, dintre care unele au fost ulterior puse în libertate. Principalii opozanţi ai lui Lukaşenko fie se află în detenţie, fie au fugit în străinătate.
Data limită pentru a renunța la putere
Lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, care a fugit în Lituania la scurt timp după alegerile din 9 august, a stabilit pentru 25 octombrie data limită până la care Aleksandr Lukaşenko să renunţe la putere. În caz contrar, ar urma să fie declanşată o grevă naţională care ar paraliza ţara. Acest ultimatum survine după ce autorităţile belaruse şi-au intensificat măsurile contra demonstranţilor antiguvernamentali şi au ameninţat chiar cu utilizarea muniţiei de război pe străzi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii