PSD, atac la opoziţie pe tema moţiunii de cenzură: Era deranj să sacrifice sâmbăta pentru "reconstrucţia României"?
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Partidul Social Democrat a lansat un nou atac la adresa opoziţiei, după ce votul pentru moţiunea de cenzură a fost amânat pentru joia viitoare, deşi iniţial trebuia să aibă loc sâmbătă. 

"După ce luni de zile nu a făcut nimic altceva decât să ne amenințe cu moțiunea, opoziția face acum tot ce poate să amâne votul. Era prea mare deranjul să sacrifice o zi de sâmbătă pentru "reconstrucția României"? Cum pot fi credibili că sunt în stare să dea jos guvernul când nici nu sunt în stare să vină în Parlament să-și voteze moțiunea?

Această joacă de-a guvernarea menține o stare de instabilitate care face rău românilor. După ce au tot amenințat că dau oameni afară, că vor tăia pensiile și salariile, acum vedem parlamentarii opoziției cum fug de propria moțiune și de responsabilitatea guvernării.

Oricât ar încerca să amâne acest vot, moțiunea nu va trece. Pentru că, oricâte tertipuri și ocolișuri ar căuta, semnatarii acestui act rămân o adunătură de interese care nu știe, nu poate și nu vrea în mod real să guverneze România!", se arată pe pagina de Facebook a PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel