PSD, după ce Cîțu s-a lăudat cu ratingul S&P: A reușit să aducă ratingul acolo unde îl lăsase PSD
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Florin Cîțu / Foto gov.ro
Florin Cîțu / Foto gov.ro
Florin Cîțu a ieșit să se laude, spun social democrații, după ce premierul a comentat decizia Agenției Standard & Poor's care a îmbunătățit ratingul României pentru prima dată în ultimii opt ani: „A reușit să aducă ratingul acolo unde îl lăsase PSD, adică la stabil”, spune Ștefan Radu Oprea (PSD).

Senatorul Ștefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, spune că, sâmbătă, premierul Florin Cîțu a ieșit doar să se laude cu decizia Agenției Standard & Poor's, deși „nu merită felicitat”.

„Premierul Cîțu a ieșit astăzi să se laude. Dar nu merită felicitat chiar dacă Standard & Poor's a schimbat perspectiva de țară la negativ la stabil. Ce uită să spună Florin Cîțu: că a reușit să aducă ratingul acolo unde îl lăsase PSD, adică la stabil. Vă readuc aminte că S&P modificase perspectiva în decembrie 2019. Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, a dus deficitul bugetar la un record istoric în acea perioadă, ceea ce a generat decizia S&P de scădere a perspectivei la negativ”, spune Oprea.

Acesta este de acord, însă, cu premierul Cîțu, în privința nominalizării antreprenorilor ca fiind „adevărații eroi”.

„Dacă au reușit să supraviețuiască este numai meritul lor. Guvernul PNL și apoi cel al coaliției de dreapta au reușit performanța de a acorda cel mai mic sprijin direct mediului de afaceri. Doar 2,4% ca pondere din PIB conform FMI. (Suntem lângă țările din Africa, nu lângă Statele Membre UE). S&P justifică decizia de acum prin perspectiva absorbției fondurilor europene din PNRR. Dar în generarea programului Next Generation EU, Florin Cîțu nu a avut niciun merit. De ce ar trebui felicitat? Deocamdată PNRR-ul propus de PNL a primit nota 4 la Bruxelles. Și nici cel propus de USR nu are perspective mai bune”, mai spune Oprea.

Acesta are două întrebări pentru Florin Cîțu:

„1. Oare merită prețul plătit? Adică acela al sărăcirii populației!
2. Dacă Florin Cîțu știa că perspectiva se va îmbunătății, ceea ce ar trebui să ducă la scăderea dobânzilor cu care te împrumuți, atunci de ce am împrumutat săptămâna trecută 3,5 miliarde euro cu o dobândă monstruoasă, de 14 ori mai mare ca a statelor vecine?”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel