Pui de urs, UCIS la Predeal. „Era ca și un câine al casei”
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Un pui de urs, în vârstă de 2 ani, a fost împușcat de un vânător, la Predeal. Animalul cobora ocazional la o pensiune din stațiune pentru a fi hrănit.

Ursul a fost ucis după un apel la 112, iar animalul era luat în vizor ca având „comportament deviant”, fiindcă fusese obișnuit să viziteze pensiunile, unde era hrănit de turiști și de deținătorii cabanelor din zonă.

Nu ne era frică, pentru că el era ca și un câine al casei. Venea, mânca din locul din care mâncau și câinii... nu a fost agresiv. Nu aveam motive să ne îngrijorăm și să ne speriem în momentul în care apărea”, a declarat pentru Digi 24 propietara pensiunii din Predeal unde vedea puiul de urs să mănânce.

Răspunsul oficial al autorităților

La Predeal avem un caz clar de animal sălbatic, de urs, care a pătruns în intravilanul localității. Avem, din păcate, din ce în ce mai multe astfel de cazuri și trebuie să stabilim de la început că astfel de cazuri nu sunt admisibile. Ce-am auzit mai devreme de la doamna (de mai sus, n.r.), pe mine unul m-a șocat.

Un animal sălbatic, în intravilanul unei localități, tratat precum un animal domestic, precum un câine, mi se pare cel puțin reprobabil. Orice animal sălbatic, de talia unui urs, în momentul în care pătrunde în intravilan, este un animal imprevizibil și poate ucide”, a zis purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Mihai Drăgan, la același post de televiziune.

A fost nevoie de împușcare fiindcă nu mai putea duce o viață normală

Trebuie îndepărtat de acolo, cât mai repede, prin orice metodă. Vânătorul respectiv a apărut în zonă, în urma apelurilor la 112. Pentru respectivul animal, care era monitorizat de luni de zile, exista un ordin de recoltare. Vorbim despre un animal, din păcate, cu comportament deviant. În urma analizei, el nu mai putea relocat în sălbăticie. Fusese de mic învățat să vină în intravilanul localității și să ia contact cu oamenii”, a continuat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel