Radio România Muzical, o naștere dificilă. Liliana Staicu explică felul în care a evoluat
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
După 23 de ani, Radio România Muzical a devenit un post etalon, însă acest lucru nu a fost ușor, pe o piața dominată de radiourile comerciale.

Liliana Staicu, de la Radio România Muzical, a explicat, pentru DC News, cum anume au reușit nu numai să se țină deasupra liniei de plutire, ci să și ajungă în topul preferințelor ascultătorilor:

”Am făcut 23 de ani, pentru că pe 24 martie 1997 a fost prima zi de emisie a postului Radio România Muzical. Atunci nu ne gândeam că vom atinge această vârstă. A fost un moment în care nașterea acestui post a fost de grea, cu destule probleme. Nu ne gândeam, acum 23 de ani, că o să ajungem să fim unul dintre posturile etalon ale Radio România, și nu mă feresc să spun asta, pentru că această apreciere vine, în primul rând, din partea publicului nostru”, ne-a declarat Liliana Staicu.

Directoarea de la Radio Muzical a amintit că după înființare au urmat câteva luni de muncă până la retransmiterea primelor concerte de la Scala din Milano și Opera Motropolitan:

”Aceastea sunt câteva din reperele existenței acestui post, bineînțeles pe lângă alte lucruri, cred eu, minunate, pe care le-am făcut în această perioadă”, a completat ea. 

Alte repere din activitatea Radio România Muzical, precum și greutățile pe care le-au întâmpinat, puteți vedea în interviul de mai jos:

VIDEO

Citește și: Surpriză totală despre un radio din România! Nu te-ai fi așteptat la o asemenea audiență!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel