Conflictul dintre liberali si cei de la USR PLUS se amplifică și în zona primăriilor de sector. În ședința din 22 iulie a Consiliului local Sector 2, de pildă, primarul Radu Mihaiu a sărit să-l bată pe un angajat de la tehnic, pe motiv că acesta și-a permis să dea microfonul unei doamne care l-a contrazis pe edil. Potrivit activistiidemediu.ro, Radu Mihaiu, a fost prins, de asemenea, în timp ce manipula votul consilierilor împotriva unei hotărâri judecătorești definitive.
Noua organigramă a instituției și votul împotriva unei decizii judecătorești definitive pe tema salubrizării sunt subiectele pe care se ceartă primarul USR PLUS Radu Mihaiu și liberalii din Consiliul Local.
Mai exact, primarul le-a cerut consilierilor să voteze tariful de salubritate, vot prin care se încălca o hotărâre judecătorească definitivă privind tariful de depozitare a deșeurilor în București. Consilierii au refuzat să voteze, moment în care edilul și-a pierdut cumpătul, scrie psnews.ro.
Angajat al primăriei, agresat fizic şi verbal
O doamnă din public a cerut microfonul și a luat partea consilierilor care ar fi fost manipulați de edil să voteze împotriva unei hotărâri judecătorești definitive. Într-un acces de furie necontrolată, Radu Mihaiu a sărit ca ars și s-a îndreptat către angajatul primăriei care iâîi înmânase microfonul doamnei în cauză, agresându-l verbal și fizic de față cu ceilalți consilieri. Ajutorul a venit chiar din partea consilierilor USR PLUS, care au sărit în apărarea victimei. Mai mulți consilieri s-au oferit să-i asigure victimei asistență și suport în cazul în care acesta dorește să depună plângere penală împotriva primarului agresor .
Mai mult, victima, albă la față și tremurând de frică, a fost dată afară din instituție chiar de către edil.
Până la final, tariful pentru salubrizare a fost respins în Consiliul Local.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”