"Am avut o redeschidere a școlilor și era normal să avem și o creștere a numărului de cazuri în rândul copiilor. Chiar dacă numărul celor care fac forme simptomatice este redus, încep și ei să fie prezenți în spitale. Sunt cazuri de copii internați la ATI, de la vârsta de o lună, până la vârsta de 12 ani. Sunt copii care au nevoie de oxigen pentru a respira, însă din fericire, sunt cazuri medii. Nu există mortalitate la acest moment în grupa pediatrică, sau cu alte patologii cronice, ceea ce ne bucură.
Dar trebuie să ținem cont de faptul că avem copii spitalizați, ceea ce relevă importanța măsurilor sanitare în școli, importanța testării, despre care se tot vorbește, pentru că în momentul în care nu testezi suficient, focarele din școli se dezvoltă foarte rapid și vom trage concluzia că școala e contaminată în totalitate. (...) Testele pe bază de salivă nu sunt aprobate pentru că au o sensibilitate mai mică, însă în a nu face nimic și a introduce niște teste care nu au o sensibilitatea foarte bună, tot este ceva. Într-adevăr, cele pe bază de salivă nu reușesc să prindă decât jumătate, sau puțin peste jumătate din cei care sunt testați, dar tot e mai mult decât dacă nu îi testăm.", a declarat medicul Radu Țincu la RealitateaPlus.
Reamintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a propus introducerea testelor non-invazive în școli, din motiv că părinții refuză testarea copiilor cu testele PCR. Acestea ar urma să fie efectuate pe bază de salivă, fără a crea vreun disconfort micuților.
Sorin Cîmpeanu: Cursurile vor fi reluate în iunie dacă vor fi disponibile teste non-invazive
Totuși, Vlad Voiculescu a intervenit și a anunțat că aceste teste nu vor fi aduse în școli pentru că nu ar exista o bază legală în acest sens. ”Când spun că nu există bază legală, vă rog să verificați dacă există, poate mi-o aduce și mie cineva la cunoștință.” a afirmat ministrul Sănătății la sfârșitul săptămânii trecute. El i-a îndemnat pe cei care vro teste non-invazive, să și le cumpere singuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”