„România deține un potențial energetic foarte bun, cu un mix de resurse hidro, nuclear, eolian, gaz, cărbune ce-i permite să-și creeze un preț avantajos. Din păcate, politica inexistentă a statului român într-un domeniu unde trebuia să fie totul profitabil pentru companii și mai ieftin pentru consumator este cea care generează realitatea de azi: explozia facturilor. La fel ca și la CFR, de exemplu, unde avem cea mai scăzută viteză a trenurilor și cele mai slabe servicii din Europa, în domeniul energiei a venit vremea scadenței pentru incompetența și indolența unui stat care a patronat, prin Ministerul Energiei, o situație favorabilă doar pentru cei care l-au condus, nu pentru România și consumatorii ei. Lipsa de interes, de pricepere și gândire în Guvern, ANRE și Parlament a dus la realitatea de azi: avem potențial uriaș, investițiile în tehnologizare lipsesc, banii europeni sunt ignorați iar consumatorii se văd nevoiți să suporte scumpiri masive.
Să explic un pic, după ce m-am documentat la specialiști.
Energia electrică pe care o primim acasă de la furnizori este cumpărată de către aceștia de la producători pe o platforma similară unei burse, ca o piață en-gros. Piața en gros de energie electrică este numită o piață ”marginală”. Acolo, prețul de referință este cel cerut de cel mai “scump” tip de producție, respectiv energia produsă din cărbune. În Europa și în România, cea mai scumpă energie produsă este cea din cărbune, care în plus față de prețul normal de producție trebuie să plătească și certificate de emisii de CO2, în efortul mondial de a reduce poluarea gravă. Certificatele de emisii sunt parte a mecanismului european, stabilit în 2005, privind reducerea poluării, companiile responsabile pentru emiterea de CO2 ca urmare a proceselor de producţie fiind obligate să facă dovada unui astfel de instrument pentru fiecare tonă emisă.1,2 miliarde de euro, bani care pot fi folosiţi acum pentru proiecte de reducerea emisiilor, zac la Ministerul Mediului, mai ocupat cu situaţia urşilor decât cu combaterea poluării, scrie zf.ro. Una din explicațiile exploziei costurilor facturii de energie e faptul că prețul european al certificatelor de emisii a trecut în ultimele 6 luni de la 22 de euro per certificat la 57 de euro. Iar marii poluatori, adică acele complexe energetice pe cărbune, produc energie foarte scumpă și poluantă.Ce înseamnă asta în România? Toți producătorii de energie vând la prețul cel mai mare, adică cel al energiei produse din cărbune. Putem spune că prețul energiei din cărbune ”face” prețul în România. Asta e regula”, a scris Radu Tudor pe blogul său. Mai multe, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!