Experţii numiţi pentru a investiga moartea lui Diego Maradona au ajuns la concluzia că echipa medicală a starului argentinian a acţionat într-o „manieră inadecvată, deficitară şi nesăbuită”, potrivit unei copii a raportului făcut public de Reuters. Procurorii argentinieni au lansat investigaţii la scurt timp după moartea lui Maradona, în noiembrie 2020, din cauza insuficienţei cardiace, într-o casă de lângă Buenos Aires. Anchetatorii au ordonat percheziţii la proprietăţile medicului fostului fotbalist şi cercetarea celor implicaţi în îngrijirea sa.
În luna martie a acestui an, un consiliu medical numit de Ministerul Justiţiei s-a întrunit pentru a analiza acuzaţiile potrivit cărora membrii echipei sanitare nu l-ar fi tratat în mod corespunzător pe Maradona, citează Mediafax.
„Acţiunea echipei medicale însărcinată cu tratarea lui DAM (Diego Armando Maradona) a fost inadecvată, deficitară şi nesăbuită”, se arată în raportul consiliului medical din 30 aprilie.
Raportul a arătat că Maradona „a început să moară cu cel puţin 12 ore înainte” de a fi găsit fără viaţă pe 25 noiembrie 2020. „El a prezentat semne ale unei perioade agonizante prelungite, aşa că am ajuns la concluzia că pacientul nu a fost monitorizat corespunzător începând cu ora 00:30 în data de 25.11.2020”, se mai spune în raport.
Maradona s-a luptat cu dependenţa de alcool şi droguri mulţi ani şi suferise o intervenţie chirurgicală pe creier în noiembrie. Maradona, campion mondial cu Argentina în 1986, a jucat la Barcelona, Napoli, Sevilla, Boca Juniors şi Argentinos Juniors şi este considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"