Rareș Bogdan, culisele dezbaterii lui Iohannis. Cine-i va pune întrebări
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Rares Bogdan
Rares Bogdan
Rareș Bogdan a dat detalii din culisele dezbaterii lui Klaus Iohannis, de marți.

"Dezbaterea va avea loc, marți, la ora 20:00, probabil va fi cel mai așteptat eveniment. Vor participa mai mulți analiști, jurnaliști, comentatori. Vor fi de asemenea studenți în sală. S-a convenit ca locația să fie în cele din urmă vis-a-vis de Palatul Regal, centrul de la Biblioteca Centrală Universitară, un loc cu rezonanță atât culturală, universitară li din punct de vedere a ceea ce s-a întâmplat acolo în urmă cu 30 de ani, la Revoluția Română. Președintele nu dorește să prestabilească teme. Va fi o dezbatere liberă în care jurnaliștii, analiștii, comentatorii prezenți vor putea pune orice fel de întrebare doresc domniilor lor pentru a le lămuri domnul președinte. Deci nu va fi o dezbatere cu teme prestabilite. Va fi o dezbatere complet liberală", a declarat Rareș Bogdan, în direct, la România TV.

"Noi nu prestabilim întrebările cu dânșii. Cei care vor fi prezenți- 5, 6, 7, 8, 9, care va fi cifra pe care o vom conveni- vor putea să pună orice întrebare vor dânșii. Nu prestabilim nimic înainte. La dezbatere pot lua parte studenți, cu siguranță, după modelul Universităților și dezbaterilor Americane. Studenți și jurnaliști acreditați la Palatul Cotroceni, pe campania prezidențială, precum și analiștii invitați", a mai spus el. 

Mesajul lui pentru români

"Vreau să-i rog pe toți românii care vă urmăresc să aibă încredere că va fi o dezbatere liberă, că vor afla lucruri extrem de importante despre mandatul care se încheie, dar și despre mandatul care va începe după data de 24 și de asemenea, îi rog pe toți românii să aibă încredere că vor fi jurnaliști și analiști invitați din toate sferele, nu doar cei care și-au arătat susținerea președintelui. Nu sunt chemați oameni care intră într-o anumită zonă", a mai spus Rareș Bogdan.

Citește și: S-a DECIS: Unde va fi DEZBATEREA organizată de Klaus Iohannis!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel