Rareș Bogdan a fost ales în urma Congresului PNL de duminică, în funcția de prim-vicepreședintele al PNL.
Acesta l-a ironizat pe fostul lider al partidului, Ludovic Orban, după ce acesta a spus că parteneriatul său cu Klaus Iohannis s-a încheiat.
"L-a sancționat Partidul Național Liberal, noi nu mai avem ce sancțiuni să-i aplicăm domnului Orban. Îl lăsăm să-și revină. Îl asigur că-i vom așeza tabloul pe peretele din sediul central al PNL, alături de ceilalți, mă voi ocupa personal pentru a-i pune tabloul pe perete, alături de ceilalți președinți post-decembriști, dar în rest, domnia sa este un membru al Partidului Național Liberal și atât, din acest moment.
Faptul că domnia sa consideră că nu mai are o relație, n-am știut că a avut o relație personală, noi știam că PNL are o relație instituțională cu președintele României și domnia sa, în calitate de președinte ales, are o relație cu președintele. Acum, dacă domnia sa personal consideră că a rupt orice legătură, nu știam că au o legătură personală atât de puternică", a declarat Rareș Bogdan, la RFI.
"Continuăm parteneriatul cu domnia sa, care nu ne-a adus decât plusuri în relația aceasta, timp de șase ani și jumătate"
În plus, europarlamentarul a completat că parteneriatul cu președintele Klaus Iohannis va continua.
"Noi, vă asigur și sigur, președintele ales al partidului, Florin Cîțu, a afirmat extrem de clar că îi cere niște lămuriri, să știm și noi în ce calitate a spus asta. Am înțeles că a avut loc o discuție ieri, legată de acest aspect. Dacă vor continua aceste declarații la adresa președintelui României, noi vom veni și vom explica extrem de clar că noi continuăm parteneriatul cu domnia sa, care nu ne-a adus decât plusuri în relația aceasta, timp de șase ani și jumătate", a mai spus el.
Vezi și: Cîțu, declarațiile ZILEI. Va fi Orban DAT AFARĂ din PNL, după afirmația despre Iohannis?
Ludovic Orban, SUPĂRAT de rezultatul de sâmbătă. Cum a reacționat pe scenă
După discursul lui Florin Cîțu, pe scenă a fost chemat și Ludovic Orban care a urcat în aplauzele colegilor de partid.
Acesta a urcat cu greu pe scenă, dar nu a ezitat și a transmis un mesaj neașteptat. Ludovic Orban și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților și ruptura de Klaus Iohannis.
"Încep prin a le mulțumi celor aproape 1900 de colegi care mi-au acordat încrederea, în condițiile în care s-a desfășurat acest congres.
Îl felicit pe Florin Cîțu pentru alegerea ca președinte al PNL!
De-a lungul carierei mele de 31 de ani am apărat valorile liberale și am acționat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale pentru a realiza un salt de care România are nevoie. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile și acțiunea politică pentru apărarea democrației, pentru apărarea drepturilor și libertăților, pentru apărarea valorilor liberale și voi continua să acționez așa cum am făcut-o și până acum alături de colegii mei!
Vreau să vă anunț de acum că demisia mea din funcția de președinte al Camerei Deputaților va fi luni la prima oră, pe masa președintelui ales, Florin Cîțu.
Vreau să vă mai spun un lucru. Din momentul de față, între Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat!", a declarat Ludovic Orban.
Ulterior mesajului, urmărit de jurnaliști, Ludovic Orban a avut o reacție dură: "Am declarat ce am avut de declarat, lăsați-mă în pace! O să dau declarații mâine și luni".
Florin Cîţu a obţinut 2878 de voturi, cu 1000 mai multe decât Ludovic Orban. Florin Cîţu a obţinut 60,3 la sută dintre voturi, în timp ce Ludovic Orban 39,7 la sută.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema