"Sunt foarte încântat să văd la Galaţi că George (Stângă, liderul PNL Galaţi - n.r.) nu a fost nevoit să ia niciun primar de la PSD să îl transfere la PNL. Este iar un atu şi nu numai eu sunt fericit, ci şi preşedintele României, când vede că mai există locuri unde se poate şi fără transfer din partea stângă spre partea dreaptă.
Eu cred în continuare că cea mai mare boală a politicii româneşti rămâne traseismul politic şi va trebui într-un fel sau altul, printr-un pact comun al partidelor, împreună cu societatea civilă, împreună cu cei din presă, să găsim o formulă prin care să stopăm acest flagel pentru că este ruşinos într-o democraţie. Şi aşa cum ne-a îmbolnăvit pe noi la un moment dat, va îmbolnăvi orice clasă politică şi orice ţară dacă va continua. Sperăm ca, la un moment dat, mandatul imperativ să fie impus. Chiar dacă are câteva probleme constituţionale, să găsim formula prin care să oprim acest lucru pentru că viciază democraţia", a spus Rareş Bogdan la Galaţi, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică