Recordul mondial pentru cel mai mare urs vânat, stabilit de Ceaușescu în urmă cu 41 de ani. VIDEO
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Recordul mondial pentru cel mare urs doborât în timpul unei partide de vânătoare îl deținem tot noi, românii.

Recordul mondial pentru cel mai mare urs vânat a fost înregistrat de către Nicolae Ceaușescu în 1983, la Poiana Brașov, unde apropiații dictatorului organizaseră o sesiune de vânătoare special pentru el, potrivit RealitateaPlus.

Ursul împușcat de Ceaușescu a primit 687 de puncte și reprezintă un record mondial pentru un astfel de trofeu. Are cu aproape 100 de puncte mai multe decât ursul Arthur, împușcat la Ojdula, Covasna, pe 13 martie 2021, de către Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein. Ceaușescu ar fi împușcat ursul pentru a doborî recordul lui Iosif Broz Tito.

Ursul omorât în 1983 se numea Lache. Oamenii săi l-au ademenit pe animal, iar Ceaușescu a tras destul de aproape, doborându-l imediat. Blana-trofeu este expusă și în ziua de azi la Muzeul Cinegetic din Posada.

Vezi și: EXCLUSIV  Arthur nu a fost cel mai mare urs. Unde se află regele urșilor din Europa / video

Cazul ursului Arthur

Reamintim că cel mai recent scandal a fost generat de uciderea ursului uriaș Arthur, considerat a fi cel mai mare urs brun din Europa.  Reprezentanții ONG-ului Agent Green îl acuză pe prințul Emanuel von und zu Liechtenstein de braconaj, după ce ar fi profitat de o derogare dată de ministrul Mediului pentru uciderea unei ursoaice cu pui care a produs mai multe pagube în ferme din regiune. Ursul Arthur nu avea vreo legătură cu acea ursoaică. Prințul ar fi plătit 7.000 de euro pentru vânătoare și a plecat cu trofeul. Reprezentanții Agent Green susțin însă că prețul unui astfel de exemplar pornește de la 20.000 de euro. Ursul Arthur este cotat cu un punctaj de 592,90, din maximul de 600, adică este un urs valoros. 

„La momentul respectiv, al discuției cu șeful Asociației, noi nu îi spusesem că știm că a fost împușcat ursul Arthur. Ne tot spunea de ursoaice și în momentul în care i-am spus că a fost împușcat un mascul, am întrebat despre ce caz e vorba. A zis că era un urs de 7 ani și a costat cam 7.000 de euro. (...) Oricum, această asociație a făcut raportul vânătorii care a fost transmis Agenției de Protecție a Mediului. Deci ne-a mințit în față. (...) Pentru un astfel de exemplar... (...) Nu știu suma în mod direct, dar dacă ne uităm în calculatoarele de trofee, de la acest punctaj vorbim de la 20.000 de euro în sus. N-ai cum să-l vinzi cu mai puțin de 20.000 de euro. Cred că suma e mai puțin importantă, ci deficiențele legislative de corectat.”, a declarat ieri Gabriel Păun, președintele Agent Green.

VEZI ȘI: CÂT a plătit prințul Emanuel pentru uciderea ursului Arthur. Suma ar fi de cel puțin trei ori mai mare, potrivit președintelui Agent Green

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel