Preşedintele Senatului, Anca Dragu, s-a pronunţat miercuri pentru reducerea numărului de parlamentari pe baza unei analize şi a precizat că nu a susţinut niciodată unicameralismul.
"Avem un referendum din noiembrie 2009 în care cetăţenii români şi-au exprimat dorinţa ca numărul de parlamentari să fie semnificativ redus la 300 şi Parlamentul să fie unicameral, în loc de bicameral. (...) Eu nu am susţinut niciodată aspectul de unicameralism. Am discutat strict de numărul de parlamentari. Susţin în continuare că este nevoie de reducerea acestui număr de parlamentari, dar trebuie să analizăm implicaţiile acestor propuneri. Să vedem o analiză, în ce măsură avem nevoie de un număr x de parlamentari pentru a acoperi comisiile de specialitate din Parlament, care trebuie să reflecte structura guvernului, pentru că acolo este munca de fond în procesul de legiferare. Nu vrem să transformăm acest subiect al referendumului pentru 300 de parlamentari într-un subiect populist şi vrem să acordăm atenţia cuvenită acestui referendum şi dorinţei poporului, să ascultăm toate părţile implicate - societatea civilă, experţii în drept constituţional, Curtea Constituţională. Toată lumea trebuie să îţi spună părerea despre acest subiect şi Parlamentul să ia cea mai bună decizie", a afirmat Dragu la Gândul live.
Nu îi teamă de o eventuală pierdere a "scaunului" de parlamentar
"Mie şi nici colegilor mei nu ne este frică de pierderea scaunului. Noi trebuie să slujim cetăţeanul român care ne-a trimis în Parlament. Dacă ne uităm la această încredere foarte scăzută în Parlament de sub 10%, cred că are legătură cu această bâlbâială pe diferite subiecte importante. (...) Relaţia cetăţenilor cu Parlamentul este una atât de proastă, normal că oamenii se întreabă de ce avem nevoie de sute de parlamentari?", a adăugat Dragu.
Preşedintele Senatului a amintit că, printr-o decizie din 2011, Curtea Constituţională a analizat aspectul unicameralismului şi a spus că un Parlament unicameral ar încălca tradiţia democratică a României şi ar presupune o modificare a Legii fundamentale, citează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Noi reguli în aeroporturile din România, din 31 martie. Poliția de Frontieră explică ce se schimbă odată cu intrarea în Schengen aerian