Reduceri de până la 70% la mare. Cazare cu 36 de lei: "Sunt condiții foarte bune. Bulgarii nu au astfel de oferte"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Nu este nicio glumă. Românii se pot caza pe litoralul românesc fără să scoată sume exorbitante din buzunar. Doar 36 de lei!

Vacanţele la mare se ieftinesc cu până la 70%,  de la 1 septembrie, în cadrul programului "Litoralul pentru Toţi". O noapte de cazare poate să coste chiar şi 36 de lei de persoană.

"La 36 de lei, sunt condiţii foarte bune. Este unul dintre hotelurile cele mai bune de 2 stele pe care le avem pe litoralul românesc. Turiştii primesc o noapte de cazare, care este puţin mai scumpă decât taxa de staţiune. Aşa cum aţi găsit camere la 100 de euro care arată îngrozitor, așa găsim şi camere la 36 de lei care arată foarte bine. Până acum, sunt înscrise 42 de hoteluri în programul "Litoralul pentru Toţi", mai puţine decât anul trecut, care pun la dispoziţie în jur de 3400 de locuri pe noapte. Ne-am bucura să fie toate ocupate de către cei care au posibilităţi financiare mai reduse.

Vor fi incluse în program şi hotelurile cu All Inclusive, unde reducerile ajung până la 38%, faţă de vârful de sezon. Pe lângă "Litoralul pentru Toţi", vor mai apărea şi ofertele pentru seniori 50+ şi "All for all" pentru persoanele care cu un carnet de voucher de vacanţă pot sta cinci zile, împreună cu un copil de până la 10 ani, la All Inclusive. La oferta de 36 de lei nu pot nici măcar bulgarii să ajungă", a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreședinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, la Antena 3.

Cât te costa cazarea pentru un weekend la mare, la sfârșitul lunii iulie

În Mamaia, prețurile la pensiuni și hoteluri de două stele porneau de la 450 de lei pentru doi adulți, două nopți. Hotelurile de trei stele aveau prețuri începând de la 840 de lei pentru sejurul 30 iulie - 1 august.  În Mangalia, Eforie Sud sau Costinești cazarea pentru două nopți începeau de la 310 lei. 

Ofertele de cazare le puteți găsi peste tot, pe Facebook, Booking, Airbnb și nu numai. Cu cât căutați mai mult cu atât aveți șanse mai mari să găsiți locația ideală pentru dvs. și la un preț convenabil. Atenție însă, dacă mergeți în concediu cu un copil luați în considerare un buget de aproximativ 50-100 lei în plus pe noapte, pentru cazare. 

Turiștii care au fost deja pe litoralul românesc și-au împărtășit experiența pe rețelele de socializare.

”Vacanța mea la mare (Mamaia Sud). Vreau să vă spun cu aproximație cât a costat. Hotel, perioada 18 iulie - 23 iulie, 2 adulți și 1 copil (4 ani), mic dejun și 2 șezlonguri incluse: 2300 lei. Toată vacanța a costat aproximativ 4500 lei. Am mers cu trenul, deci în sumă intră și cei 250 lei transportul. Prânzul îl luam la autoservire: 60 lei cel mai mult pe zi. Cina la diverse restaurante. Pe plajă am preferat să luăm bere și cocktail de la barul de pe plajă și apa sau sucul de la un magazin, foarte aproape (6 lei apa la 2 litri). Având copiii, automat și câteva jucării pentru plajă și puțin în satul de vacanță (și acolo 100 lei). Se poate și la noi în țară”, a scris cineva într-un grup de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel