Regina Elisabeta, despre relaţia cu Prinţul Philip: A fost forţa mea în toţi aceşti ani
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Familia regală a Marii Britanii a împărtăşit publicului un fragment din discursul Reginei, pe care l-a oferit în 1997, când ea şi Prinţul Philip împlineau ”50 de ani remarcabili” împreună.

În 1997, cu ocazia aniversării nunţii de aur, Regina Elisabeta a ţinut un discurs emoţionant, în care a vorbit despre relaţia sa cu Prinţul Philip.

La o zi după anunţul decesului ducelui de Edinburgh, reprezentanţii Familiei Regale au publicat un fragment emoţionant din discursul Reginei, din 1997: „El (Prinţul Philip) a fost forţa mea în toţi aceşti ani. Iar eu şi toată familia, precum multe alte ţări, îi vom fi recunoscători pentru totdeauna. Mai mult decât ar fi îndrăznit să pretindă el vreodată, mai mult decât ne putem închipui”.

Cuplul regal au sărbătorit în luna noiembrie, anul trecut, 73 de ani de căsnicie. Philip a renunţat la titlurile deţinute şi a fost numit Duce de Edinburgh, Earl of Merioneth şi Baron Greenwich of Greenwich în dimineaţa zilei în care a avut loc nunta regală, pe 20 noiembrie 1947.

În urma decesului Prinţului, Regina Elisabeta a intrat într-o perioadă de doliu de 8 zile. Slujba de înmormântare va avea loc la Castelul Windsor, cu o procesiune militară, aşa cum şi-a dorit. Familia regală va anunţa în cursul zilei de astăzi restul detaliilor privind ceremonia, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel