Reguli esenţiale pentru şofatul pe timp de ploaie. Titi Aur: Riscul este mai mare, deci trebuie să luăm măsuri suplimentare
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Expertul în conducere defensivă Titi Aur a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, ce măsuri trebuie să luăm pentru a circula în siguranță pe ploaie.

„În primul rând trebuie să știm că odată cu răcirea vremii, aderența este mai mică chiar dacă nu plouă. Când intervine și ploaia, aderența devine mult mai mică. Trebuie să știm că în perioada aceasta cu temperaturi scăzute, mai ales când ne apropiem de zero grade Celsius, ploaia se poate transforma foarte ușor în gheață neagră, adică polei.

Poleiul este cel mai periculos lucru care poate să apară fiindcă asfaltul arată la fel, ai senzația că este doar ud, dar de fapt sunt locuri în care apare gheața neagră”, a transmis fostul pilot de raliu pentru DC NEWS.

Ceilalți participanți la trafic sunt și ei afectați de ploaie

„Când plouă, de asemenea trebuie să știm că ceilalți participanți la trafic sunt mai neatenți în sensul că au gluga pe cap, au umbrela dacă ne referim la pietoni. Dacă ne referim la motocicliști, motoriști, aceștia sunt mult mai deranjați de ploaie: nu se uită stânga-dreapta așa comod, nu aud la fel de bine o mașină de la ploaie”, mai spune Titi Aur.

Riscul de accident este mai mare, deci trebuie să luăm măsuri suplimentare

„Pe ploaie, riscul de accident este mai mare dacă nu luăm niște măsuri. Trebuie să avem instalația de ștergere a geamurilor cât mai bună, în această categorie intră ștergătoarele care trebuie să aibă lame cât mai noi, cât mai bune. Astfel, nu lasă urme pe geam care devin enervante, dar ne scad și vizibilitatea. Trebuie să avem soluție pentru geamuri ca să putem curăța geamul. După ce se oprește ploaia, de la mașina din față ni se aruncă acea mâzgă aproape solidă. Dacă nu avem soluție la ștergătoare, vom avea vizibilitate redusă.

Un geam care nu este bine curățat îți creează un stres suplimentar. Nu în ultimul rând, trebuie să folosim dezaburirea fiindcă majoritatea mașinilor au această funcțiune. Bineînțeles, de câte ori oprim în parcare, trebuie să ștergem farurile. Pe faruri se pune acea mâzgă care se pune și pe geam, dar pe faruri nu se poate șterge atât de ușor cu sistemul din dotare. Astfel, folosim un șervețel”, a adăugat șoferul profesionist.

Anvelopele de iarnă sunt binevenite deja

„Deja putem să montăm cauciucurile de iarnă pentru că în zona de munte și în depresiunile din Ardeal știm că a scăzut deja temperatura sub zero grade. Pe asfaltul umed, cauciucul de iarnă își face treaba bine. Trebuie să ținem cont și de faptul că fiind iarnă, avem aderență mai mică decât vara, la modul general”, mai spune Titi Aur.

„Un ultim aspect este starea generală a mașinii, această trebuie să fie bună. Trebuie să avem grijă să avem combustibil în rezervor mai mult decât ne trebuie doar pentru drumul respectiv pentru că pot apărea blocaje – fie din starea vremii, fie dintr-un accident, din orice motiv. Dacă vara stai cu geamurile deschise într-o astfel de situație, iarna trebuie să pornești căldura. E bine să ai o rezervă de combustibil.

În cazul extrem, dacă tot se strică vremea, e bine să ai și o pătură și o rezervă de apă sau ceva de mâncare, în cazul în care ai ajunge la o blocare a drumului de lungă durată. Însă, acest lucru puțin mai târziu când vor veni zăpada și pericolul de viscol”, a conchis el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel