Luni, 19 iulie 2021, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a afișat rezultatele admiterii online la programele de licență din cadrul celor 7 domenii fundamentale din științele sociale: management, psihologie, relații internaționale și studii europene, sociologie, științe administrative, științe ale comunicării, științe politice.
„La admiterea din această vară, SNSPA a înregistrat cel mai mare număr de candidați din ultimii ani. Concurența a crescut anul acesta, fiind în medie de șapte candidați pe un loc la buget, pe toată universitatea. Tineri din toată țara ne-au arătat că își doresc să devină studenți la SNSPA și s-au arătat interesați de oportunitățile academice pe care consorțiul european CIVICA le oferă. SNSPA este locul în care absolvenții de liceu, care au promovat Bacalaureatul cu rezultate bune, se pot pregăti, la standarde euro-atlantice, în domeniul științelor guvernării. Sunt extrem de bucuros că printre candidați se află tineri proveniţi din centrele de plasament, pentru care avem o politică instituțională specială și le oferim burse pe tot parcursul anilor de studii. De asemenea, este într-o dinamică pozitivă numărul tinerilor din Republica Moldova și a celor din diaspora, care și-au propus să studieze în România, la SNSPA. Totodată, a crescut și numărul aplicațiilor transmise de cetățenii străini, în cadrul unor acorduri bilaterale între România și țara de origine sau pe cont propriu valutar.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.
În perioada 20-25 iulie 2021, fiecare candidat va confirma locul la programul de studii la care a fost admis
„Admiterea la cele 56 de programe de masterat ale SNSPA continuă. Înscrierile online se încheie vineri, 23 iulie 2021, iar rezultatele vor fi afișate marți, 27 iulie 2021. Platforma de admitere oferă posibilitatea candidaților de a alege masterate din oferta educațională a tuturor structurilor academice din SNSPA. Condițiile de admitere sunt stabilite în funcție de domeniul fiecărui masterat și presupun evaluarea unei probe de concurs, realizată de candidat/ă conform condițiilor specifice domeniului, afişate pe website-urile instituției. Toate informațiile legate de admiterea online la masteratele SNSPA pot fi consultate aici.
SNSPA membră CIVICA
Din anul 2019, SNSPA este membră CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale, alianță universitară europeană care aduce împreună, într-un campus online, opt instituții de prestigiu în domeniul științelor sociale, umaniste, în managementul afacerilor și politicilor publice: Sciences Po (Franța), Bocconi University (Italia), Central European University (Ungaria), European University Institute (organizație interguvernamentală europeană), Hertie School (Germania), SNSPA (România), Stockholm School of Economics (Suedia) și London School of Economics and Political Science (Marea Britanie).
Studenții SNSPA pot, prin CIVICA, să beneficieze de experiențe europene de predare și cercetare, să urmeze cursuri cu certificare europeană (CIVICA) și să se bucure de toate facilitățile unui campus inter-universitar european. Apartenența SNSPA la consorțiul educațional CIVICA creează pentru studenții români mai multe oportunități de interacțiune și colaborare cu colegi din întreaga Europă. CIVICA înseamnă astăzi peste 50.000 de studenţi și 7.000 de cadre didactice, care interacționeză în 9 limbi de predare”, arată un comunicat SNSPA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"