Actorul american René Auberjonois, star al serialelor "Star Trek" și "Benson", a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, din cauza unui cancer pulmonar metastatic, a declarat pentru CNN fiul său, Remy Auberjonois.
Auberjonois a fost cunoscut pentru numeroasele sale roluri de televiziune, în filme și seriale precum "Benson", "Star Trek: Deep Space Nine" și "Boston Legal". El este cunoscut și pentru rolul preotului armatei, părintele John Mulcahy, din serialul "M * A * S * H", citează Mediafax.
Născut la New York, pe 1 iunie 1940, Auberjonois a câștigat un premiu Tony în 1970, pentru rolul său în "Coco", un musical pus în scenă pe Broadway, New York, despre designerul Coco Chanel.
Nominalizat de două ori la premiile Emmy
A fost nominalizat de două ori la premiile Emmy, prima dată în 1984, pentru rolul pe care l-a interpretat timp de șapte sezoane în serialul "Benson", iar a doua oară în 2001, pentru partitura de excepție pe care a avut-o ca actor invitat în serialul dramă "The Practice".
Actorii francizei "Star Trek" William Shatner și George Takei au reacționat la vestea morții acestuia printr-un mesaj pe platforma de micro-blogging Twitter, cel de-al doilea numindu-l "un om minunat, grijuliu și inteligent".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video