Potrivit unui comunicat, joi, vor avea loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Astfel, la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 7,46 milioane lei (circa 1,51 milioane de euro), iar la Noroc un report ce 'sare' de 2,66 milioane lei (peste 541.700 de euro).
De asemenea, la jocul Joker, categoria I, este în joc un report în valoare de peste 24,78 milioane lei (peste 5 milioane de euro), în timp ce, în cazul Noroc Plus, categorie similară, se înregistrează un report cu valoare cumulată de aproximativ 1,45 milioane lei (mai mult de 295.000 de euro), iar la categoria a II-a, reportul depăşeşte 31.700 de lei.
Totodată, pentru jocul Loto 5/40, la categoria I, va fi pus în joc un report de circa 452.700 de lei (aproximativ 92.000 de euro) şi pentru Super Noroc, la categoria I, peste 61.000 de lei (circa 12.400 de euro).
Loteria Română a acordat la extragerile loto de duminică, 11 aprilie, 38.000 de câştiguri în valoare totală de peste 2,31 milioane lei. În acest context, la Joker de s-a câştigat premiul la categoria a II-a în valoare de 840.486,20 lei.
Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Cluj-Napoca şi a fost completat cu două variante simple.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008