'În prima instanţă, domnul Tőkés a pierdut, deoarece Curtea de Apel a spus că preşedintele Iohannis are acest drept, să-i retragă distincţia, fără să mai menţioneze din ce motiv. A fost legală retragerea sau nu a fost? Domnul Tokes aşteaptă să vadă, mâine (joi n.r.), la recursul de la Înalta Curte şi Casaţie, dacă a fost sau nu legală retragerea distincţiei. Dacă instanţa spune că nu a fost legală, atunci trebuie desfiinţat decretul prezidenţial de retragere şi repus domnul Tokes în dreptul de proprietar al acestei distincţii, acordate în 2009, la 20 de ani de la aniversarea Revoluţiei Române', a precizat Dénes László.
Potrivit lui Dénes, Tőkés consideră că nu se îndeplinesc condiţiile legale pentru a i se retrage această distincţie, întrucât el nu a încălcat cu nimic principiile de acordare a acestei distincţii
'Domnul Tőkés zice că nu există motive ca să i se retragă această distincţie. Nu a fost condamnat penal, iar declaraţiile politice pe care le face un politician sunt declaraţii politice. Câte nu se fac în Parlament, dar nu poţi fi condamnat pentru declaraţii politice', a spus Dénes.
Tőkés a contestat decretul prezidenţial din 4 martie 2016, când, la propunerea comisiei de etică al Ordinului Steaua României, PSD a propus să i se retragă distincţia după declaraţiile europarlamentarului de la Băile Tuşnad, în iulie 2013
'Domnul Tőkés vorbea atunci despre Ungaria care să-şi exercite mai mult, subliniez, grija şi ocrotirea faţă de ungurii din Ardeal. Care este stipulată în Constituţia Ungariei: anume să ocrotească ungurii dincolo de graniţe. Nu e vorba numai de ungurii din Ardeal. Tőkés a spus că vrem să vedem această ocrotire - acesta e cuvântul: ocrotire - mai accentuată. S-a tradus greşit cu protectorat şi l-au atacat spunând că asta înseamnă că Ungaria să aibă ceva ingerinţe în statul român', a explicat Dénes.
Tőkés László, joi, la ora 9,00, la ÎCCJ
Tőkés László se va prezenta joi, de la ora 9,00, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, împreună cu avocatul său, dr. Előd Kincses, în calitate de reclamant, în procesul intentat împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, care i-a retras distincţia Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Cavaler printr-un decret dat în 4 martie 2016. Ordinul i-a fost acordat lui Tőkés prin Decretul Preşedintelui României nr. 1864/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 884 din 17 decembrie 2009, conform Agepres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei