Cartea încearcă să explice ascensiunea de astăzi a naționalismului si populismului, inclusiv în state şi societăţi cu tradiţie democratică îndelungată.
„Mesajul cărții e aparent simplu: într-o lume a relativismului cultural, a înstrăinării individului într-un liberalism vulgar şi diluat, dominat de logica rece a consumului şi economiei de piaţă sălbatice, într-o lume tot mai atomizată, a lipsei de solidaritate şi loialitate faţă de tradiţii şi valori solide întruchipate în stat şi naţiune, a degradării patriotismului şi sensului comunitar ce sudează societatea şi dau consistenţă relaţiilor umane, a pierderii până la urmă a simţului istoric şi a sentimentului metafizic ce ne defineşte identitatea şi misiunea noastră politică, civilizaţională, e nevoie de o întoarcere – în sens metaforic, evident – a „zeilor puternici”. A acelora care pot reface fibra socială şi direcţia noastră civilizaţională, care pot da un sens vizionar marii politici, în faţa antipoliticii bazate pe fariseismul „corectitudinii” ce mimează democraţia, într-un ethos al tehnocraţiei şi specializării facile” scrie Maior.
E necesară revenirea la proiecte şi obiective politice mari
„E necesară revenirea la proiecte şi obiective politice mari, la „cauze grandioase”, la noi aspirații culturale şi sociale ce transced maşinăria uzată a economicului şi competiţiei fixate în consum, spre o spiritualitate care se poate lupta, şi în secolul XXI, cu forţele nivelatoare şi „decadente” ale globalizării. Şi numai zeii puternici pot produce această revoluţie, până acum împiedicată, sufocată de „zei mediocri”, slabi, sau de idoli falşi.
Evident, naţionalismul, redescoperit astăzi, apanaj al zeilor de forţă, nu este şi nu poate fi considerat, în niciun fel, opusul democraţiei.
Dimpotrivă, evoluţia democraţiei, a instituţiilor statului democratic şi poate chiar exprimarea lor mai profundă sunt legate istoric şi organic de apariţia statelor naţionale moderne. Suveranitatea însăşi este un concept politic apărut din lupta legitimă cu un monopol al puterii deţinute de o persoană sau cel mult un grup restrâns în stat (aşa-zişii suveranişti de la noi – politicieni sau analişti autodeclaraţi – nu au habar de originile istorice ale acestui concept pe care îl invocă cu atâta patos). Apoi, valori tradiţionale, care dau într-adevăr coeziune şi forţă unei societăţi – familia, comunitatea, religia etc. şi îi afirmă identitatea, o protejează chiar, în vâltoarea globalizării şi a expansiunii fulminante a tehnologiei, sunt legate inextricabil de matricea naţională. În această matrice putem prospera şi aici ne regăsim forţa culturală şi civilizaţională, un sens al patriotismului, o direcţie a solidarităţii şi loialităţii.”
Naționalismul, mai ales în cuplaj cu populismul, a arătat şi feţe urâte în istorie
„Naţionalismul, mai ales în cuplaj cu populismul, a arătat şi feţe urâte în istorie, inclusiv în istoria recentă, care au pervertit tocmai aceste valori tradiţionale, pe fundalul unor ideologii extreme, generatoare de distrugere, de politici totalitare duse în numele colectivităţii şi naţiunii pure şi chiar de război.
Popoarele din Europa Centrală şi de Est ştiu bine care sunt lecţiile dure ale istoriei. Revoluţiile anticomuniste au avut, fără îndoială, o componentă naţională, de reafirmare puternică a energiei şi forţei pozitive a naţiunii în faţa unor doctrine şi ideologii colectiviste, impuse supranaţional, adesea cu forţa. Comunismul este cel care şi-a dorit de fapt îngroparea naţiunii, distrugerea bogăţiei sale culturale şi spirituale pe altarul unei devastatoare utopii, promovate de idoli falşi, dar foarte puternici într-adevăr. Însă revoluţiile anticomuniste au avut şi o componentă liberală, de regăsire a libertăţii şi a valorilor democratice a acestor tradiţii iluministe pierdute pentru decenii de generaţii sacrificate în alte experimente sociale, politice, culturale” susține autorul.
De ce întoarcerea zeilor puternici?
„Suntem într-un moment istoric în care bătălia narativelor pare să continue intens şi acest nou conservatorism radical” sau „E un război al ideilor (cu implicaţii practice şi politice majore) ce devine tot mai polarizant şi excesiv pe măsură ce avansăm într-un secol XXI plin de incertitudini şi de crize, fie ele politice, geopolitice, economice sau morale. Şi în prima linie a acestui război aparent ciudat, pe care îl vedem la televizor, în social media, în presă, în arena politică, în universităţi şi librării, uneori în stradă, este ideea conservatoare a zeilor puternici împotriva paradigmei liberale a zeilor „mediocri” (şi invers), cu toate derivatele sale antitetice: naţionalism contra globalism, suveranitate contra interdependenţă, stat naţional contra organizaţii supranaţionale de tipul UE, securitate naţională contra securitate colectivă, stat contra „stat paralel” (teoria debilă a conspiraţiei are acum un teren fertil de exprimare) etc.” sunt alte idei care reies din articolul scris de Maior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică