"E important să punem toate cercetările într-un context european, pentru că au relevanţă. UE a venit cu o serie de regulamente menite să reglementeze ceea ce ţine de zona online şi comercială, de la drepturi de autor până la foruri de reglementare ale pieţii interne.
Aş face referire la regulamentul privind serviciul de livrare transfrontalieră de colete. Este un regulament care a fost deja aprobat, un regulament care se află în prezent în discuţii pentru o evoluţie suplimentară. Acest tip de regulament merge în mai multe direcţii esenţiale. Vorbim de aplicarea unor reguli în aşa fel încât furnizorii sau beneficiarii de servicii de livrare de colete să aibă acces egal la astfel de facilităţi. Vorbim de transparenţă, lucru esenţial pentru zona de comerţ online.
Mai avem un document la care se lucrează, pachetul legislativ pentru serviciile digitale, una dintre priorităţile actualei Comisii Europene. Acest pachet urmează să revizuiască directiva privind comerţul electronic din 2000. Această propunere este la nivel de consultare publică şi avem deja primele drafturi şi o negociere intensă pe amendamente, câteva sute de altfel. Acest document va schimba piaţa comerţului electronic la nivel european, pentru că propune un nou cadru legislativ şi poate să stabilească noi metode pentru comerţul online, cu definirea clară a rolurilor, procedurilor şi responsabilităţilor. În sensul acesta, sunt câteva probleme la care documentul caută să răspundă. Va răspunde la problemele fragmentării pieţii interne şi la nevoia de cooperare transfrontalieră. Apar şi elemente ce împing actorii relevanţi din domeniu să coopereze mai mult, să profite mai mult de mecanismele europene de cooperare. Apar şi metode de sancţionare la nivel european a jucătorilor care nu respectă regulile din online.", a declarat europarlamentarul Victor Negrescu cu ocazia Zilei Naţionale a Comerţului Electronic, în cadrul unei dezbateri online organizate de Asociaţia Română a Magazinelor Online.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video