Rezultat Cagliari-Crotone, în Serie A
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
Cagliari, echipa românului Răzvan Marin, s-a impus cu 4-2, duminică, pe teren propriu, în partida cu Crotone, în etapa a 5-a din Serie A.

Pe Sardegna Arena, oaspeţii au deschis scorul în minutul 21, prin Junior Messias, dar Charalampos Lykogiannis a egalat în minutul 25. Gazdele au trecut la conducerea ostilităţilor prin reuşita lui Giovanni Simeone (35), dar Crotone a izbutit restabilirea echilibrului în minutul 43 prin Salvatore Molina.

Până la pauză, Riccardo Sottil (45) a readus pe Cagliari în avantaj, iar în mitanul secund, Joao Pedro (84) a marcat cel de-al patrulea gol al gazdelor. Răzvan Marin a început ca titular şi a jucat până în minutul 88. El a primit un cartonaş galben în minutul 32.

În minutul 48, Luca Cigarini, de la oaspeţi, a văzut cartonaşul roşu, transmite Agerpres.

Cagliari este pe locul 11 în Serie A, cu 7 puncte, iar Crotone este pe ultima poziţie (20), cu un singur punct.

Partidele Benevento - Napoli, Parma - Spezia, Fiorentina - Udinese şi Juventus - Verona se joacă duminică seara, iar confruntarea AC Milan - AS Roma este programată luni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel