Rihanna a fost premiată pentru acțiuni umanitare. "Doar împreună putem să îndreptăm ce nu merge", arată Smart On Trend, păstrând un loc special pentru piesele interpretei în playlist.
Cântăreața Rihanna a primit Premiul președintelui pentru contribuții umanitare la ceremonia de decernare a distincțiilor NAACP Image. "Dacă e ceva ce am învățat, atunci acel lucru este că împreună putem să îndreptăm lucrurile care merg prost în lume", a spus Rihanna.
Ce a spus Rihanna
Distincția a fost acordată de The National Association for the Advancement of Colored People (NAACP).
Interpreta a atras atenția prin discursul pe care l-a susținut la decernarea premiului președintelui NAACP Image 2020. Distincția răsplătește susținerea arătată de Rihanna pentru cauze umanitare.
"Astă seată nu e vorba chiar despre mine, pentru că scopul este mai înalt decât propria mea persoană, nu-i așa?", a spus cântăreața în discursul care a durat trei minute.
"Nu e un țel mai înalt decât noi toți împreună, dar este mai mult decât ceea ce m-ar privi pe mine, pentru că rolul meu este doar o mică parte din tot ceea ce se face în lume și din ceea ce încă mai este de făcut", a spus Rihanna.
Fundația artistei poartă numele bunicii sale
Rihanna a înființat în 2012 Fundația Clara Lionel, o organizație non-profit care poartă numele bunicii sale. Fundația finanțează programe educaționale în diferite locuri din lume și a strâns milioane de dolari în cadrul galei anuale Diamond Ball.
"Dacă e ceva ce am învățat, atunci acel lucru e că împreună putem să îndreptăm lucrurile care merg prost în lume. Nu avem cum s-o facem separat. Nu pot să spun cât trebuie de răspicat. Nu avem cum să lăsăm să domine lipsa de sensibilitate, afirmațiile de genul dacă e problema ta, nu-i a mea, e problema femeii, e grija celor de culoare, e problema săracilor", a arătat Rihanna, citează Mediafax.
"Câți dintre noi, din această sală, avem colegi și parteneri, prieteni de altă rasă, sex, de altă religie? Ridicați mâna? Vă împăcați unii cu alții, nu? Le place de voi? Ei bine, asta e și problema lor. Așa că atunci când protestăm și scriem despre toate cazurile de tipul celui al Atatianei Jefferson sau al lui Michael Brown Jr, spuneți-le prietenilor să-și caute un loc", a notat artista.
Unul dintre muzicienii cei mai de succes ai ultimelor decenii
Rihana este cântăreaţă, actriţă şi femeie de afaceri. Este considerată unul dintre muzicienii cei mai de succes ai ultimelor decenii, cifrele sale de vânzări depăşind 250 de milioane de discuri. Este fondatoarea Fundaţiei "Clara Lionel" şia a mărcii de cosmetice Fenty Beauty dar şi a casei de modă Fenty în cadrul LVMH Moët Hennessy – Louis Vuitton.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol