Robert Sighiartău, de acord cu Rareș Bogdan: De ce trebuie să plece Ludovic Orban de la vârful PNL
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Ludovic Orban nu mai este dorit la vârful PNL. După mesajul tăios al prim-vicepreședintelui Rareș Bogdan, și secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, consideră că trebuie aleasă o altă conducere a PNL. 

Era de așteptat ca Robert Sighiartău să aibă această poziție dacă ne gândim că, alături de Rareș Bogdan și alți lideri din partid, el s-a aflat în grupul de revoltă împotriva lui Ludovic Orban, nemulțumiți de negocierile pentru coaliția de guvernare. Atunci, s-a încercat o ședință peste capul lui Ludovic Orban în PNL, președintele partidului fiind acuzat că a negociat în interes personal. 

Astăzi, după poziția lui Rareș Bogdan (VEZI AICI), Robert Sighiartău a declarat, la Digi24, că din punctul său de vedere, Ludovic Orban trebuie să plece de la conducerea partidului. 

”PNL a pierdut alegerile generale. Din păcate, noi nu am reușit să avem o discuție privind aceste alegeri și n-am făcut o analiză în cadrul Biroului Permanent Național cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Până la urmă, tot timpul poporul are dreptate, iar, la alegerile generale, PNL s-a clasat pe locul doi, după PSD” a spus Robert Sighiartău. 

Promovarea în funcții publice a generat ruptura în PNL?

Secretarul general al PNL a acuzat că ”au fost mai multe greșeli în timpul guvernării Orban cu privire la gestionarea pandemiei și nu numai, dar cel mai mult mă deranjează că am fost puși alături de PSD, prin comportamentul avut de unii colegi de la guvernare, prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice”. 

”În ultimul an, din păcate, partidul a fost condus discreționar de către președintele partidului” a mai spus Robert Sighiartău, care a adăugat că nu au deschis subiectul mai devreme, din cauza campaniei electorale: ”Din motive tactice, am tăcut”. 

”E clar că trebuie să discutăm în interiorul partidului și să alegem, în cadrul Congresului care va avea loc în iunie sau în toamna acestui an, o echipă care poate duce PNL pe primul loc, acolo unde-i este locul” a continuat liderul de partid. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel