Iată integral mesajul femeii de 39 de ani, publicat pe Forum Grecia: 

”Dulce și amar de Grecia

Scrisoare către mine și către voi toți, sper să învățam ceva bun de aici

Prima mea vacanță în Grecia

Au fost câteva zile minunate, în care m-am simțit fericită, m-am bronzat, am râs cu familia și prietenii care ne însoțeau, m-am plimbat cu bicicleta, am mâncat numai bunătăți și mi-a rămas gândul și acum la o porție de midii în sos de roșii (eu nu mănânc defel midii și alte fructe de mare, însă acest fel de mâncare l-am adorat de la prima furculiță furată din farfuria prietenei mele). Am savurat fiecare rază de soare și m-am bucurat de fiecare picătură de apă de mare curată. Totul a fost minunat până într-o zi, 16 iulie 2020 ora 12:04.

Am intrat în Grecia în data de 10 iulie 2020, în jurul orei 19:30, iar la vamă am fost testați atât eu, cât și soțul meu și prietena mea care era cu familia în alta mașină. Deci, din 4 adulți și 2 copii minori au ales să testeze 3 dintre adulți. Zis și făcut. Nu a durat mult, pe la 19:55 am terminat cu testele și am plecat fericiți mai departe. In primele 24 de ore am păstrat distanța socială așa cum ne era descris în mesajele primite pe telefoane în momentul intrării în Grecia. În data de 16 iulie însă, adică la 6 zile de la sosire, eu, primesc un telefon cu număr de Atena, la ora 12 și 4 minute trecute fix (cum ar zice Caragiale).

Nu râdeți, ce urmează e cumva de plâns. Nu vreau să vă sperii și vă spun de-acum că-s bine. Dar să revenim la acel apel primit. La capătul celălalt al firului, o voce de tinerică.

Hello, do you speak English?

Aaa, a little bit (zic eu bâlbâindu-mă, la dracu’, mă gândesc, toată vacanța am fugit de a-mi comanda singură de mâncare, căci eu nu vorbesc engleza de fel, mai ales că am un accent rusesc).

Ok, where are you from?

I'm from Romania.

When you arrive in Greece?

aa, arrive, 10 July in the evening, 8 o'clock.

When you want to leave?

On Monday (tocmai stabilisem că prelungim vacanța cu încă 3 nopți și trebuia să plecăm pe 20 iulie în loc de 17)

Ok, next Monday, how old are you?

Aa, mean... my age? Aa, thirty nine. But, tell me please, who are you? (venise vremea să pun și eu întrebări)

I’m from Health Organisation of Greece, and you are positive on Covid!

Fac o pauză și zic: I don't think so.

Hahaha (se aude la celălalt capăt al firului, acel râs îmi răsună și acum în urechi, un râs ironic)!

Și continuă: where are you now?

I'm in Olympiada.

Ok, Olympiada - Halkidiki?

Yes.

Ok, which hotel?

A.......... xxA..........?A.......... xx , moment în care convorbirea s-a întrerupt brusc, am auzit un ton de ocupat și am rămas cu informația ca am Covid, dar nu mi s-a transmis și ce să fac... am încercat să contactez acel număr, dar nu răspundea nimeni. În timpul convorbirii se făceau pauze între întrebări, ca și cum și-ar nota ce auzea. Nici măcar o clipă nu m-a întrebat ceva legat de numele meu. Și ce fac acum? Prietenii mei și soțul meu se uitau la mine înmărmuriți. Am apucat să le spun că am Covid și că s-a întrerupt convorbirea.

M-am gândit ca e o glumă proastă din partea cuiva care se joacă. Dar nu știam încotro s-o apuc, îmi treceau prin minte toate persoanele cu care m-am întâlnit în ultimele 2 săptămâni înainte de plecarea in vacanta, totuși nu auzisem pe nimeni ca ar fi avut vreun simptom, inclusiv eu, nu mă știam cu niciun simptom. Zic în gând, la dracu', suntem toți asimptomatici?

Nu puteam nici măcar să plâng. Aveam deja procese de conștiință că am infectat și alți oameni. Prietena mea, mai lucidă decât mine, îmi spune că nu se poate, e o greșeală. Am fost testați 3 și ceilalți 2 nu au nimic. Au trecut 6 zile totuși de la testare, nu se poate să fiu eu. Am fugit împreună cu soțul la proprietara hotelului si am rugat-o sa investigheze acel număr, dacă chiar aparține autorității grecești si de ce nu răspunde nimeni? De ce nu mă suna înapoi?

Doamna, inițial calmă, a încercat sa contacteze acel număr, îmi explica apoi ca poate este un număr de la un fel de centrala care nu poate fi apelat in sens invers. Vorbea la un moment dat în grecește la telefon. Ne explica apoi ca a luat legătura cu medicul local si ca trebuie sa mergem urgent in camerele noastre de hotel sa așteptăm ca va veni medicul local la noi, sa păstram distanta si sa nu părăsim camerele. Așa am si făcut. Am mers in camerele noastre si am așteptat. Soțul meu are un coleg grec. L-a contactat si l-a rugat sa se intereseze ce e cu acel număr care m-a apelat. A reușit sa afle doar ca într-adevăr e numărul autorităților grecești si ca da am fost sunată de ei însă lui nu îi pot da nicio informație în ceea ce mă privește din motive de GDPR.

Ok, măcar am aflat ceva, o frântură, dar de ce nu mă suna aceasta organizație înapoi, să continuam convorbirea, sa mă lămurească ce se întâmplă cu mine, cu familia mea, prietenii mei?

Între timp eu am încercat sa sun la consulat. Nu răspunde nimeni. Găsesc pe site un număr de România pe care îl apelez, îmi răspunde o doamnă care rămâne un pic înmărmurită de povestea mea dar nu mă poate ajuta cu nimic de-acolo, îmi recomandă să insist la consulatul din Grecia căci ei știu mai bine ce procedura am de urmat. Sun. Nu răspunde. Așteptăm.

După un timp apare doctorul local chemat de proprietara hotelului, echipat corespunzător, care îmi ia temperatura, am apucat sa vad 36.4, apoi îmi pune un clips pe degetul arătător si spune ca măsoară oxigenul din sânge, ritm cardiac si ca acestea sunt in parametri normali. Îmi ia tensiunea si spune de asemenea ca este in regula. Scoate un stetoscop si îmi consulta plămânii. Între timp soțul meu îi explica ce boli mai am (alergie la ambrozie si astm). Cu toate acestea medicul spune că plămânii mei sunt în regulă. Mă întreabă de alte simptome, gust, miros, tuse seaca, febra, dureri de gât și altele în ultimele 2 săptămâni. Răspund: nimic din toate acestea si chiar nimic altceva.

Am lucrat de acasă încă din martie. Nu m-am plimbat pe nicăieri, am comandat acasă ce am avut nevoie și am minimizat pe cât posibil contactele cu oamenii. Am purtat masca pe unde am fost totuși nevoită să merg. Îmi spune ca după părerea dumnealui poate fi o greșeală. Ok, dar eu ce fac? Încotro s-o apuc? Mă liniștește spunând-mi că va lua legătura cu autoritățile grecești și îmi va comunica ce am de făcut. Așteptăm, din nou. După un timp, in care noi am stat in camerele noastre, doctorul si proprietara hotelului ne strigă la balcon și ne transmit că am avea permisiunea autorităților ca a doua zi să plecam pentru că se îndeplinesc 7 zile de la sosire; spuneau de ceva protocol intern legat de cele 7 zile pe care sincer nu l-am înțeles și nici nu am citit pe undeva de el. În fine. Eram fericită ca mă pot întoarce acasă unde îmi pusesem in gând să refac testul degrabă. Voiam cu tot dinadinsul sa aflu ce e cu mine. I-am întrebat totuși, e ceva oficial ce îmi spun? Adică, sa nu mă oprească la vama ca sunt căutată si vezi-doamne încerc să fug din Grecia. Eu vreau ca totul sa fie legal, sunt un om corect și sunt dispusă să urmez procedura de carantinare așa cum știam că se anunțase pe mae.ro. Doar ca grecii nu mă voiau in carantină. Cu atât mai mult mi se părea ciudat. De ce mă trimiți acasă fără sa îmi explici dacă într-adevăr e o greșeală sau chiar sunt infectată? Mai departe medicul local mă asigură ca este o informație oficială aceea că pot pleca în data de 17.07.2020 și îmi dă totuși o carte de vizită a dumnealui, pe care îmi scrie cu pixul un număr de telefon pe care să îl prezint la vamă și să îi rog să sune acolo în caz ca as fi fost oprită.

Nu aveam nicio siguranță pentru nimic. Aveam o informație verbală pe care nu o pot demonstra decât prin persoanele prezente lângă mine la acel moment și o carte de vizita a unui medic local. Am pregătit bagajele pentru ca a doua zi dimineața să plecăm. În jurul orei 20 probabil, data de 16.07, revine la noi proprietara hotelului, căreia chiar i-am cerut scuze de situația creată și am întrebat dacă crede ca pot primi pe mail rezultatul testului meu.

A dat un telefon, din nou vorbit în grecește, apoi îmi explică să trimit un mail la [email protected] să cer acest lucru. Ne-am luat la revedere și am plecat dimineața pe 17.07 ora 6:30. La vama Promachonas ne-au verificat actele și am trecut fără nicio altă vorbă.

La ora 16:20 am ajuns acasă. Am dat jos din mașină bagajele si la 16:30 eu am plecat către centrul de testare de la Băneasa. Am preferat acest lucru pentru a minimiza din nou contactul meu cu alți oameni. Aici testele se fac din mașina personală. Mi-am luat toate masurile de precauție atât cât am știut eu. Bineînțeles că tot drumul, din Grecia pânp acasă, m-am întrebat dacă atunci când ajung în țară ar trebui să anunț autoritățile noastre. Dar ce să le spun? Am Covid, dar Grecia m-a trimis acasă, nu am simptome și nici vreo dovadă de acest lucru, în presă nu a apărut vreun caz de turist român pozitiv în zona în care am fost eu. Ce să fac? Decid totuși sa mă izolez si sa mă testez cât mai repede. Așadar, am stat 4 ore la coadă la Băneasa și la ora 21.10 mi s-au prelevat probe din gât și din nas. A doua zi, pe 18.07 a mers si soțul meu la testare. Amândoi am primit rezultat negativ.

Încă din data de 17.07 am început sa trimit mail-uri către acea organizație a sănătății din Grecia, prin care mi-am expus povestea și am cerut sa mi se trimită pe mail rezultatul testului meu efectuat în vama de la Promachonas. Niciun răspuns. Când am primit rezultatul testului efectuat în 17.07 in România am atașat și acest rezultat mail-urilor către ei. Niciun răspuns. Încă aștept în speranța că voi primi un răspuns de la ei...

Pot să înțeleg că aceste autorități, indiferent de țara aparținătoare, sunt reprezentate de oameni, oameni supuși greșelilor, ca și noi toți ceilalți. Aș fi putut accepta că în cazul meu s-a făcut o greșeală, ori că testul pozitiv nu îmi aparținea, ori că mi-au închis telefonul în nas, ori că pur si simplu s-a întrerupt convorbirea din oricare alte cauze, ori că sunt pozitiva dar totuși nu mă vor acolo, orice altceva, dar mă întreb: cum îmi poți spune că sunt pozitivă și apoi îmi trântești telefonul în nas? Nu revii să mă lămurești ce am de făcut? Eu te caut cu disperare, sună oamenii aceștia (cetățeni greci) pentru mine, încerc sa aflu ce am de făcut în acest caz și tu autoritate reprezentată de UN OM nu mai dai niciun semn de viață? Ba mai mult, îmi confirmi prin persoanele care au sunat în numele meu ca da, am fost sunată, dar nu le poți da detalii confidențiale despre mine, și totodată, nu crezi ca ar fi necesar să revii la mine cu un apel prin care sa îmi dai explicații, oricare ar fi acelea?

Pe 21.07.2020 aflu că pe o pagină de facebook, li se transmite localnicilor din Olympiada că posibilul caz e de fapt negativ. Asta la nici o oră după ce am transmis rezultatul meu din România către proprietara hotelului din Grecia. Eu mi-am ținut promisiunea făcută către ei de a-i anunța imediat de starea mea. În schimb, eu ce liniște pot avea? Că ați făcut mișto de mine? Eu, turist român aflat in Grecia, prima mea vacanță aici, ruinată de un om, sau poate mai mulți, incapabili de a-și termina procedura, incapabili de a recunoaște ca au greșit... Vreau să văd acel rezultat al testului făcut în vamă. Cer prea mult? Eu încă nu pot dormi liniștită. Aș vrea să îi privesc în ochi și să îi întreb dacă ei dorm liniștiți acum că m-am dovedit a fi negativă...

Poate va întrebați cum mă simt sau cum m-am simțit atunci când am primit acel telefon. Eram disperată și într-un fel sigură că nu sunt bolnavă, nu mă simțeam bolnavă. Da, există asimptomatici, poate eram eu una dintre ei, normal ca mă gândeam la toate aceste lucruri. Nu pot descrie în cuvinte ce simți exact în acele momente. Îmi părea a fi ceva ce nu pot controla si mă gândeam doar ca de situația mea depind și ceilalți, familia și prietenii mei, cei cu care am avut contact înainte de a veni în Grecia. Cum să le spun si mai ales ce sa le spun, nu am nimic cert, un râs în nas și un telefon întrerupt brusc. Câtă panică pot crea cu asta? Au fost câțiva care au aflat de situația mea.

Unii au spus că nu cred, alții au întrebat dacă totuși suntem bine și s-au rugat pentru noi, dar au existat și cei care ne-au certat că am ajuns să fiu infectată. Acum zâmbesc, amar, și aștept în continuare un răspuns...

Între timp, pe 21.07.2020, am primit și rezultatul testului de anticorpi Covid. Negativ, atât eu, cât si soțul meu, ceea ce dovedește că la data de 10.07 nu aveam cum să fiu infectată. Pentru mine e dovada că ei au greșit, dar ar putea măcar să îmi comunice ceva, o vorba cât de mică.

Am trimis din nou mail, de data aceasta cu noul rezultat al anticorpilor. Aștept... Niciun răspuns încă, azi, 22.07.2020, mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă m-ar fi încarantinat din greșeală în Grecia. As fi fost pusă laolaltă cu alți bolnavi Covid de la care aș fi luat si eu virusul și... iaca greșeală lor nu se mai poate dovedi. Așadar, mă simt norocoasă că am fost lăsata să plec. Așa pot dovedi că nu am și nici nu am avut virusul.

Au răspuns de la consulat. Nu e de competența lor, ci a EODY, consulatul nu mă poate ajuta în niciun fel. De ce mă mai zbat încă? Dreptate? Nu există! Acum scriind aceste lucruri mă gândeam de ce oare mintea umana este atât de vicleană? De ce am intrat în panică în momentul apelului? Nu am avut capacitatea sa gândesc la rece, dar în contextul pandemiei existente de atât de mult timp, oare cum aș fi putut să nu strig în gura mare că am nevoie de ajutor? În final, le mulțumesc celor care au fost alături de mine și m-au susținut atunci când mi-a fost extrem de greu. Mulțumesc celor care au vorbit în numele meu, încercând să afle pentru mine ceva. Vouă, tuturor, vă transmit că trebuie să fim mai atenți la detalii.

Eu, turist român în Grecia". 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News