Marți, 20 octombrie 2020, sub egida Președinției germane a Consiliului Uniunii Europene, s-a desfășurat la Bonn, Conferința miniștrilor cercetării din Uniunea Europeană privind Spațiul European de Cercetare ERA (European Research Area), se arată într-un comunicat de presă.
Cu acest prilej, miniștrii cercetării au fost invitați să semneze Declarația de la Bonn (Bonn Declaration on Freedom of Scientific Research - A Common Core Principle of the European Research Area and its International Partners), inițiativă cu rol de fundament al valorilor europene și al cooperării internaționale la nivelul UE.
”Declarația de la Bonn”, o declarație comună a miniștrilor cercetării din Uniunea Europeană privind libertatea științei
Contextul actual a arătat cât de importante sunt știința, cercetarea și inovarea pentru societate. Din perspectiva comunicării Comisiei Europene, privind viitorul cercetării și inovării și a Spațiului European de Cercetare (ERA), Uniunea Europeană dorește să stabilească o nouă orientare pentru dezvoltarea spațiului european de cercetare într-un mod mai dinamic și suplu.
„Am apreciat dialogul european organizat sub egida Președinției germane a Consiliului Uniunii Europene, iar «Declarația de la Bonn» constituie un pas important în consolidarea cooperării în Spațiul European de Cercetare. Încurajez cercetarea din România să fructifice toate oportunitățile oferite de Programul-cadru al UE pentru cercetare și inovare, instrumentul principal pentru consolidarea excelenței în aceste domenii”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima