„Am discutat împreună cu colegii. Știți că nu am mai actualizat situația țărilor pentru că, la nivel european, a fost o dezbatere și am așteptat să se ia o decizie la acest nivel privind modalitatea unitară de respectare, de introducere a măsurilor privind deplasările în cadrul Uniunii Europene, între țări.
Nu s-a luat o decizie și din acest motiv vom decide luni, în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, să reintroducem restricții pentru țările care au un nivel de infectare superior pe ultimele 14 zile nivelului din România”, a transmis Ludovic Orban, în fața sediului MAI.
Care sunt măsurile care se cunosc deja
„Aceste restricții vor fi mai nuanțate. Pentru cei care vin în România și stau în țară maxim 3 zile, nu se va impune obligația carantinării dacă vin cu un test Covid-19 negativ efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în țară. Dacă vor să stea mai mult de trei zile, vor avea la dispoziție mai multe variante.
Prima este carantină de 14 zile. În cazul în care doresc să nu stea în carantină 14 zile, în a cincea zi vor avea posibilitatea de efectuare a testului. Dacă este negativ, la momentul primirii rezultatului vor putea ieși din carantină”, a completat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat